„You talk too much, baby

You talk too much

You yak, yak, yak

You yak too much“

John Lee Hooker

Pînă în urmă cu aproximativ un secol, societatea s-ar fi putut încă descurca, cred, fără ajutorul cuvintelor. Mă gîndesc la filmul mut, care era încă inteligibil, chiar dacă, uneori, simţea nevoia inserării unor „cartoane“ cu cîteva propoziţii scrise. Dar esenţa mesajului trecea oricum. Asta ca să nu mai vorbim că pe scenele bucureştene, teatrul de operă s-a jucat multă vreme în „versiunea originală“.

Coordonatele definitorii ale contemporaneităţii – televiziunea, telefonia mobilă, Internetul şi reţelele de socializare – sînt intrinsec dependente de cuvînt. Versiunile lor „mute“ ar fi nişte caricaturi. Una peste alta, nu ştiu dacă vorbim mai mult decît acum un secol, dar e limpede că o facem mai des prin interpuşi.

DE ACELASI AUTOR Uite-aşa ia casa foc Anarhia salvează România Toponimii Cînd e cutremur, nu vă sunaţi părinţii! Desigur, comunicarea e, de milenii, mediată de cuvînt. Dar a suferit metamorfoze. Scrisorile aveau valoare utilitară relativă, dat fiind intervalul scurs între momentul scrierii şi cel al citirii. Dar aveau meritul de a da ocazia transmiterii unui conţinut cu substanţă – dovadă valoarea perenă a epistolarelor rezultate din corespondenţa unor personaje ilustre. Mă îndoiesc că cineva ar putea obţine valoare adăugată din miliardele de statusuri disponibile azi în reţelele de socializare (cu excepţia notabilă a amicului Sorin Psatta, inventatorul memorialisticii pe Facebook). Cel mult, o spumoasă satiră – Caragiale şi-ar fi reformulat fără probleme Telegramele în SMS-uri. Biblioteca, această bancă depozitară de valori culturale cu dobîndă garantată, este abandonată în prezent în favoarea lui Google, sursă a confuziilor de tot felul (dar mai ales a valorilor). Responsabilitatea asigurată de angajamentul scris