Fără susţinerea angajaţilor statului, interlopii autohtoni ar fi nimeni pe stradă. Mare parte din faima lor este câştigată şi din faptul că fac ce vor şi nu li se întâmplă nimic. Fiecare incident din care scapă fără să dea socoteală le întăreşte încrederea că pot să facă absolut ce vor. De aici şi până la gesturi de sfidare pentru a-şi arăta puterea nu este decât un pas. În spatele fiecărui astfel de personaj stă cel puţin un poliţist, dacă nu o întreagă reţea de oameni ai statului, care formează, cu adevărat, cele mai periculoase grupări de crimă organizată. Pentru că se ascund sub masca apărării legii ca să fie cămătari, evazionişti sau simple “sifoane” ale mafioţilor. De ani de zile, personaje dubioase afişează o aroganţă sfidătoare direct proporţională cu numărul agenţilor, inspectorilor şi comisarilor mânjiţi pe care-i au în ogradă.

S-a ajuns în situaţia în care puţinii oameni care nu au făcut pactul cu mafia să se ferească în primul rând de colegii lor pentru a nu fi trădaţi, şi nu de infractori. Când un poliţist care-şi face datoria este privit ca o oaie neagră de ai săi colegi înseamnă că sistemul are o problemă fundamentală. Până când reţelele de crimă organizată din interiorul Poliţiei nu vor fi destructurate, lucrurile nu vor evolua. Asta nu înseamnă că-n parchete sau instanţe nu sunt trădări, dar nivelul nu este acelaşi. Fără o Poliţie curăţată până la os, societatea nu poate spera decât că va întârzia momentul când interlopul va trimite gaborul să ia taxa de şmecher în locul său.

Fără susţinerea angajaţilor statului, interlopii autohtoni ar fi nimeni pe stradă. Mare parte din faima lor este câştigată şi din faptul că fac ce vor şi nu li se întâmplă nimic. Fiecare incident din care scapă fără să dea socoteală le întăreşte încrederea că pot să facă absolut ce vor. De aici şi până la gesturi de sfidare pentru a-şi arăta puterea nu