Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltul-zonă defavorizată, bani mai mulţi pentru agricultură

Publicat in Gazeta Noua, joi 13 iunie 2013 ·

Banii disponibili pentru dezvoltarea rurală în exerciţiul 2014-2020 vor fi mai uşor de accesat, împrumuturile pentru co-finanţare vor fi acordate în condiţii avantajoase, Oltul va figura pe harta zonelor defavorizate cu mult mai multe localităţi, oraşele mici ale judeţului pot accesa fonduri destinate spaţiului rural, dar şi multe alte noutăţi au fost puse, ieri, la dispoziţia primarilor din judeţ, în cadrul întâlnirii cu ministrul secretar de stat Daniel Botănoiu şi şefi din APDRP, ADS şi APIA.

Judeţul nostru are toate şansele să beneficieze de mult mai multe fonduri destinate dezvoltării spaţiului rural în exerciţiul financiar 2014-2020, pentru care se pregătesc ghiduri mai simple, măsuri mai puţine, dar centrate pe necesităţi, proiecte cu bătaie lungă şi o dezvoltare a sectorului fermelor mici, dar care trebuie să ajungă să producă, încet-încet, pentru piaţă.

Una dintre veştile bune pe care primarii din judeţ le-au primit ieri, în cadrul întâlnirii organizate la Consiliul Judeţean, la care au participat ministrul secretar de stat în Ministerul Agriculturii - Daniel Botănoiu, Nicolae Popa - director adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Valentin Toma - Autoritatea de Management din cadrul MADR, Diana Pătraşcu - Agenţia Domeniilor Statului, Aurel Pană - director adjunct Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, alături de şefii Consiliului Judeţean şi parlamentari din judeţ, a fost aceea că Oltul va figura pe harta zonelor defavorizate cu mai mult decât „un colţişor”. Avantajul este că subvenţiile care se acordă în agricultură, pentru fermierii din zonele defavorizate, au o valoare net superioară celor „generale”. De la aceeaşi întâlnire au plecat cu speranţe şi primarii oraşelor mici din judeţ, în urma intervenţiei viceprimarului oraşului Piatra-Olt oferindu-se lămurirea că în normele pentru 2014-2020 se va redefin

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul ”cap” căzut în scandalul furtului tezaurului dacic: Gestul ministrei Culturii după ce directorul Muzeului Național de Istorie a refuzat să-și dea demisia

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marţi, 28 ianuarie, că, având în vedere refuzul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, de a-şi da demisia de onoare, a procedat la denunţarea contractului d

Raluca Turcan afirmă că nu era nevoie de o hotărâre de Guvern pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu la expoziţia din Olanda: Toţi paşii legali au fost îndepliniţi. A fost hazardul, a fost un furt care se putea întâmpla oriunde

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan susţine că nu a încălcat legea atunci când a aprobat realizarea expoziţiei cu obiecte din aur în Muzeul Drents. Ea explică faptul că nu era nevoie de existenţa unei hotărâri a Guvernului pentru exportul temp

Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri, 29 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice România, acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în c

România are prima hartă interactivă cu localităţile vizate de risc în caz de cutremur

Libertatea acum 9 ore
Siguranţa seismică a clădirilor este o prioritate a Guvernului, iar România are începând de marți, 28 ianuarie, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, prima hartă cu localitățile vizate de risc seismic, care vor putea cere finanţare pentru conso

240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, identificate la Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei, precizează preşedin

Cele mai noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic: Suspecții sunt din provincia Olanda de Nord / Anchetatorii au în vizor o altă mașină

HotNews acum 4 ore
Poliția din Țările de Jos Poliția are o nouă pistă în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice. Mai mulți suspecți sunt din provincia Olanda de nord, potrivit unui comunicat

Ministrul Finanțelor a prezentat proiectul de buget. Ce ministere primesc mai mulți bani și unde se fac tăieri / „România va avea un buget cumpătat, prin care punem statul la dietă”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a oferit detalii despre proiectul de buget pentru 2025 și susține că acesta va fi unul „cumpătat” și „va asigura plata salariilor și pensiilor, investiții masive în economie și fonduri consistente pentru dezvolta

Celulă de criză la MAE după deteriorarea situației din Congo: Demersuri pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că a convocat Celula de criză interinstituțională după deteriorarea situației din Congo și face demersuri pentru a se asigura că românii de acolo sunt în afara pericolului, dar și pentru evacuarea lor

Tucker Carlson susţine că administraţia Biden a încercat să îl asasineze pe Putin

News.ro acum 11 ore
Jurnalistul conservator american Tucker Carlson, care a venit în 2024 la Moscova pentru a-l intervieva pe liderul de la Kremlin, a acuzat luni administraţia lui Joe Biden că a încercat să îl asasineze pe Vladimir Putin, relatează POLITICO. „Administ

CCR: Modificările la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale sunt neconstituţionale

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a admis, marţi, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.194 pct.37 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţio

Vremea

București
acum

mie.

5°/15°
joi

8°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/13°
Iasi
acum

mie.

5°/17°
joi

8°/14°
vin.

8°/14°
sâm.

2°/10°
Constanta
acum

mie.

3°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

7°/11°
sâm.

3°/7°