In perioada 3 – 7 iunie, CJPC Vaslui a desfãsurat 67 de actiuni de control pentru verificarea respectãrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor (15 tematice si 52 inopinate si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizãrilor primite din partea consumatorilor), în Vaslui (18), Bârlad (11), Husi (5) si în mediul rural (33). Urmare deficientelor constatate, a fost dispusã oprirea temporarã a comercializãrii pentru produse alimentare si nealimentare în valoare de 30.715 lei, pânã la eliminarea si remedierea deficientelor constatate, precum si oprirea definitivã a comercializãrii si retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 103 lei. Totodatã, pentru încãlcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional un numãr de 56 de operatori economici, fiind aplicate 37 de amenzi contravent ionale, în valoare de 26.100 lei, si 19 avertismente. În aceastã perioadã, au fost cercetate si solutionate 8 reclamatii primite din partea consumatorilor, 5 fiind întemeiate.
In perioada 3 – 7 iunie, CJPC Vaslui a desfãsurat 67 de actiuni de control pentru verificarea respectãrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor (15 tematice si 52 inopinate si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizãrilor primite din partea consumatorilor), în Vaslui (18), Bârlad (11), Husi (5) si în mediul rural (33). Urmare deficientelor constatate, a fost dispusã oprirea temporarã a comercializãrii pentru produse alimentare si nealimentare în valoare de 30.715 lei, pânã la eliminarea si remedierea deficientelor constatate, precum si oprirea definitivã a comercializãrii si retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 103 lei. Totodatã, pentru încãlcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional un numãr de 56 de opera