Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii vor să facă concurenţă Canalului Panama. Noul culoar maritim va trece prin Nicaragua

Publicat in Antena 3, vineri 14 iunie 2013 ·

Parlamentul din Nicaragua a aprobat legea care oferă concesiunea pentru construirea unui canal maritim între Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic, prin teritoriul acestei ţări, de către compania chineză NK Nicaragua Canal Development Investment Co.

Potrivit experţilor, pentru realizarea proiectului sunt necesare cel puţin 40 de miliarde de dolari şi minimum 11 ani. În total, trebuie să se sape în jur de 200 de kilometri. Canalul din Nicaragua va fi mai adânc, mai larg şi mai lung decât Canalul Panama şi va permite navigaţia navelor cu tonaj mai mare, după cum promit reprezentanţii companiei chineze.

Deocamdată, autorităţile de la Managua nu au ales locul prin care va trece canalul şi nici nu s-a efectuat estimarea acţiunii proiectului asupra mediului înconjurător.

Citeşte mai multe despre: nicaragua, managua canal panama chinezi

Parlamentul din Nicaragua a aprobat legea care oferă concesiunea pentru construirea unui canal maritim între Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic, prin teritoriul acestei ţări, de către compania chineză NK Nicaragua Canal Development Investment Co.

Potrivit experţilor, pentru realizarea proiectului sunt necesare cel puţin 40 de miliarde de dolari şi minimum 11 ani. În total, trebuie să se sape în jur de 200 de kilometri. Canalul din Nicaragua va fi mai adânc, mai larg şi mai lung decât Canalul Panama şi va permite navigaţia navelor cu tonaj mai mare, după cum promit reprezentanţii companiei chineze.

Deocamdată, autorităţile de la Managua nu au ales locul prin care va trece canalul şi nici nu s-a efectuat estimarea acţiunii proiectului asupra mediului înconjurător.

Citeşte mai multe despre: nicaragua, managua canal panama chinezi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

George Simion a anunțat că va contesta la CCR rezultatul alegerilor: „A fost vorba de cumpărare de voturi”

Libertatea acum 32 minute
George Simion, liderul AUR, a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, scrutin câștigat de Nicușor Dan.

Un medicament cardio, reclamă inedită după victoria lui Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a fost celebrată printr-o reclamă de un medicament cunoscut destinat persoanelor care suferă de afecțiuni cardio-vesculare. După ce rezultatul alegerilor a fost clar, iar Nicușor Dan a fost numit o

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum o ora
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

Proiect de lege:Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoarea

BusinessMagazin acum 16 minute
Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancţiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. Până acum, singura sancţiune ce putea fi aplicată în astfel de situaţii era doar a

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 21 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Robert Negoiță

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Robert Negoiță. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Biroul Electoral Central a validat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale 2025

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marți, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum o ora
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

UE vrea să impună o taxă de 2 euro pentru coletele low-cost care vin din afara statelor membre, o lovitură pentru Temu și Shein

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a promis să abordeze problema creșterii numărului de colete, în special din China, despre care a spus că a dus la o creștere a numărului de mărfuri periculoase și neconforme și la plângeri din partea comercianților cu amănuntul din

Crin Antonescu „ Rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui Nicușor Dan a câștigat din nou”. Care spune că vor fi „primele ținte”

HotNews acum 3 ore
Într-o primă reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidenţiale, fostul candidat al coaliţiei Crin Antonescu, spune că râmâne la aprecierile și previziunile făcute înainte de finala „horror” din 18 mai. Nicușor Dan este un președinte leg

Vremea

București
acum

22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

16°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°