• El spune că modul în care Germania a rezolvat problema, poate fi un bun model pentru ţara noastră
Deputatul liberal George Scutaru este de părere că România ar trebui să urmeze modelul German în privinţa exploatării gazelor de şist, făcând un apel la „calm” atât din partea ecologiştilor, cât şi a guvernanţilor.
Gazele de şist, şi mai ales extracţia lor din subsolul României, este o problemă delicată a momentului, care ar trebui abordată cu atenţie şi cu mult tact, este părerea deputatului liberal George Scutaru. În condiţiile în care nevoile economiei româneşti înclină balanţa în favoarea exploatării viitoare a unei asemenea resurse energetice, George Scutaru spune că ţara noastră ar trebui să urmeze, pe cât posibil, exemplul Germaniei în rezolvarea problemei spinoase a gazelor de şist. „Revoluţia gazelor de şist din Statele Unite a determinat în Germania o puternică dezbatere privind atitudinea necesară faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Dezastrul nuclear de la Fukushima, din Japonia, din 2011, a determinat Germania să declare abandonarea până în 2020 a energiei nucleare şi reorientarea spre surse regenerabile, solare sau eoliene. Gazele de şist plasează însă Germania într-o mare dilemă”, apreciază deputatul liberal. El precizează că, în fapt, „competitivitatea economiei germane este determinată de export şi de bunurile manufacturate”, aşa cum, de altfel, se întâmplă şi în România.
În acest context, al necesităţi exploatării unei asemenea resurse naturale, în condiţiile „războiului economic” dintre diverse state, mişcările ecologiste şi preocuparea oamenilor faţă de problemele mediului iau o amploare fără precedent, fapt care intră în contradicţie cu interesele economice ale aceloraşi cetăţeni. Problema, spune Scutaru, nu trebuie exagerată nici de guvernanţi, nici de ecologişti, iar Germania a găsit o cale de mijloc. „De