Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania de Apă Târgovişte, premiată cu menţiune la concursul "Detecţia pierderilor de apă", organizat la Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 14 iunie 2013 ·

Săptămâna aceasta, la Bucureşti, a avut loc a VI-a ediţie a concursului-seminar "Detecţia pierderilor de apă", eveniment organizat de Asociaţia Română a Apei prin Centrul de Formare şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Apei (CFPPDA), susţinut de compania SebaDynatronic(Germania) şi găzduit de S.C. Apanova Bucureşti S.A.

Manifestarea s-a derulat pe două paliere, respectiv concursul cu probe practice de detectare a pierderilor de apă pe traseele stabilite de organizatori şi seminarul cu tema „Lecţii învăţate – detecţia pierderilor de apă”, la care au luat cuvântul, pe lângă specialiştii români şi invitaţi din străinătate: Peter Horst, reprezentantul Companiei de Apă PWN Olanda, David Michaud, reprezentant al Băncii Mondiale şi Glen Daigger, preşedintele Interntational Water Association(I.W.A.).

Obictivele concursului au fost dezvoltarea şi perfecţionarea cunoştintelor de specialitate şi evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie a echipelor din cadrul operatorilor regionali de alimentare cu apă şi canalizare.

La concurs au participat 21 de echipe, reprezentante ale operatorilor regionali de apă din România, Bulgaria şi Serbia, cât şi ai companiilor de specialitate din ţară şi străinătate, indiferent de categoria de clasificare a acestora.

"Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa a fost reprezentată de o echipă alcătuită din ing. Cucu Cristin (şef Serviciu Producţie-Dispecerat) şi ing. Tănase Narcis Mihai. Echipa târgovişteană a fost repartizată să detecteze pierderile de apă pe traseul format din străzile Theodor Aman, gen. Nicole Dona, Horaţiu şi Crişana din Bucureşti, folosind aparatură specifică din dotarea Companiei, printre care, locator de trasee metalice tip i5000- Seba Dynatronic, Corelator Microcorr 6 - Seba Dynatronic şi Locator acustic HL4000 – Seba Dynatronic", a declarat Radu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 37 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 14 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°