Efectul minim pe care contează acum Traian Băsescu este zădărnicirea republicii USL, blocarea unei Constituţii care-i repugnă, fiind un prezidenţialist convins.

Ce avem la prima vedere? Anunţul unui probabil referendum prezidenţial care l-ar repeta pe cel valid, dar ignorat, din anul 2009: 1. Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? 2. Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane? În aşteptare, este programat un al doilea referendum, iniţiat de majoritatea USL, dar mult mai cuprinzător: Sunteţi de acord cu amendamentele formulate la Constituţie?

În esenţă, cele două referendumuri ar reprezenta coagularea confruntării politice pe două direcţii: un prezidenţialism monocameral, suplu şi probabil mai eficient, versus un parlamentarism hipertrofiat, necontrolat şi fricos de popor. De departe, primul este mai prezent în aşteptările românilor, fiindcă încorporează detestarea politicianismului în ansamblu, în particular a parlamentarilor prea numeroşi, precari (intelectual) şi labili etic. A doua variantă, Antonescu-USL, reprezintă păstrarea, ba chiar creşterea privilegiilor parlamentarilor, puşi în vârful ierarhiei puterilor în stat, aproape intangibili, împuterniciţi să ceară oricui explicaţii, inclusiv procurorilor.

Ambele tabere ştiu că pragul de 50% prezenţă la referendum este imposibil de atins şi le putem lua în calcul doar în varianta acceptării de către CCR a aşa-numitei „majorităţi de 30%”. În cazul în care, pe 26 iunie, Curtea Constituţională acceptă pragul de 30%, primul care se poate folosi de el va fi preşedintele. Dar nici asta nu ar avea sens în întregime, întrucât CCR poate respinge proiectul de Constituţie Antonescu-USL şi solicita imperativ respectarea rezultatelor referendumului din 2009: 300 de parlamentari şi unicameralism. Deja numai cu aceste etape logice în faţă, n