În perioada 10-12 iunie, absolvenţii claselor a XII-a au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 5.674 de elevi suceveni înscriindu-se pentru prima testare din cadrul acestei sesiuni a bacalaureatului.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), 5.504 dintre aceştia s-au prezentat în faţa comisiei pentru a susţine prima probă.
„La proba A a bacalaureatului nu s-au înregistrat incidente sau evenimente deosebite”, a precizat Laura Hacman, purtător de cuvânt al IŞJ Suceava.
În cursul zilei de ieri, nouă elevi ai Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” Siret au susţinut proba B a bacului, cea de evaluare a competenţelor în limba maternă (ucraineană). Elevii care nu se prezintă la probele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.
Pentru proba la alegere, candidaţii s-au îndreptat spre geografie şi biologie
5.983 de elevi s-au înscris pentru a susţine proba scrisă a profilului şi specializării, mare parte dintre aceştia alegând să fie examinaţi la geografie (2.315 elevi).
1.348 de candidaţi au ales biologia de clasele a IX-a şi a X-a, 1.041 au ales biologia de clasele a XI-a şi a XII-a, ceilalţi candidaţi alegând fizică – 405, logică – 256, chimie – 278, informatică – 214, economie – 40, filosofie – 38, sociologie – 34 şi psihologie – 14.
În perioada 10-12 iunie, absolvenţii claselor a XII-a au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 5.674 de elevi suceveni înscriindu-se pentru prima testare din cadrul acestei sesiuni a bacalaureatului.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), 5.504 dintre aceştia s-au prezentat în faţa comisiei pentru a susţine prima probă.
„La proba A a bacalaureatului nu s-au înregistrat incidente sau evenimente deosebit