Cu o zi înainte de comemorarea celor 124 de ani de la dispariţia Poetului Naţional, Mihai Eminescu, am primit două ştiri.
Prima se referă la expunerea în Casa Pogor din Iaşi a unor obiecte, care au aparţinut lui Mihai Eminescu, de o valoare imensă pentru sufletul românesc: inelul din aur şi ceasul poetului. În expoziţia specială vor mai fi obiecte ale Veronicăi Micle şi ale lui Titu Maiorescu, dar şi fotografii inedite. Expoziţia se poate vizita gratuit până spre finele lunii iunie. M-am bucurat şi mi-am adus aminte de un moment special, când am avut privilegiul, aşa am crezut atunci, aşa cred şi acum – să ascult timpul la ceasul lui Eminescu, să-mi pun pe deget inelul lui Eminescu. Apoi să admir o gentuţă frumoasă, elegantă a cochetei Veronica Micle- lcurată din zale de argint, probabil dăruită de chiar 'Emin”, aşa cum îl alinta ea pe Mihai Eminescu.
A doua ştire vorbea despre ideea de a tăia în continuare teii din Iaşi. Oraşului pregătindu-i-se un nou concept “peisagistic”. Să fie tăiaţi copacii mari (teii), ca să se vadă clădirile mai bine. Şi atunci mi-am adus aminte tot de Eminescu. De teiul lui Eminescu, acel tei chinuit de bătrâneţe, dar care se încăpăţânează să reziste, să trăiască, să înflorească în fiecare an. Mulţi dintre teii ucişi nu aveau vârsta teiului lui Eminescu, erau mult mai tineri, ar fi avut putere să trăiască, să lupte, să înflorească în fiecare an.
Să inspire iubiri şi poezii. 'Flori de tei în păru-i negru...”. Dacă nu vor mai fi teii, oare cum i se va spune minunatului oraş Iaşi?
PS: Nu am ajuns anul acesta la Iaşi, dar în Bucureşti, primăvara aceasta, teii au fost regi. Au înflorit în valuri şi capitala cu miasme a fost, pentru ceva vreme, un oraş cu parfum ameţitor de tei.
Cu o zi înainte de comemorarea celor 124 de ani de la dispariţia Poetului Naţional, Mihai Eminescu, am primit două ştiri. @N_P
