Un număr de 21 de controale au fost efectuate luna trecută de inspectorii Biroului Control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, verificările lăsându-se cu mai multe sancţiuni. A fost analizată activitatea a nouă medici de familie, patru medici specialişti şi tot atâtea farmacii, doi furnizori de dispozitive medicale şi tot atâţia medici stomatologi, se arată într-un raport al instituţiei, transmis ieri de purtătorul de cuvânt Anda Sălăgean.
Potrivit documentului, în cazul unui medic de familie s-a constatat nerespectarea programului de lucru declarat în contractul încheiat cu CAS Suceava, situaţie în care s-a aplicat sancţiunea contractuală de „avertisment”, doctorul în cauză fiind la prima abatere de acest gen.
În cazul unui alt medic de familie, inspectorii au constatat necompletarea corectă şi la zi a documentelor de evidenţă a serviciilor medicale, motiv pentru care s-a emis tot un avertisment, ţinând cont că era pentru prima dată când doctorul era depistat cu o astfel de neregulă.
Reţete emise de medicii de familie în lipsa scrisorilor medicale de la specialişti
Aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi în cazul unui medic de familie la care inspectorii au constatat prescrieri de tratament cu medicamente fără existenţa scrisorilor medicale de la medicul de specialitate. În această situaţie s-a emis tot un avertisment, dar şi diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita” pentru lunile din perioada precedentă în care s-au înregistrat prescrieri de tratamente fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
În urma controalelor derulate luna trecută, alţi trei medici de familie au fost sancţionaţi cu avertisment, după ce s-a constatat că au eliberat certificate de concediu medical necorespunzătoare.
În ceea ce priveşte medicii specialişti, inspectorii CAS au dispus în mai diminuarea cu