Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“La mine-n cap”, romanul unei călătorii spre mijlocul sufletului

Publicat in Press Alert, vineri 14 iunie 2013 ·

Poeta şi jurnalista Lavinia Bălulescu se reîntoarce la Timişoara ca să îşi lanseze romanul de debut “La mine-n cap”. Timişorenii sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Cartea de nisip, de pe str. V. V. Delamarina, nr. 1, unde va avea loc cea de-a patra lansare a acestei cărţi, la care invitaţi speciali sunt Cornel Ungureanu. Mircea Mihăieş, Daniela Raţiu şi Radu Pavel Gheo. “La mine-n cap” a apărut recent la Editura Cartea Românească, însă este disponibilă şi în ediție digitală. Romanul de debut al Laviniei Bălulescu s-a bucurat de un real succes, mai ales că a avut trei cronici bune reviste culturale importante.

“Viaţa lui Aprilie se schimbă după ce descoperă că pe tavanul din apartamentul ei locuieşte o altă femeie. Din acel moment, fata – copil şi femeie, într-un trup prea strâmt – nu mai este niciodată singură, iar timpul, spaţiul şi memoria devin de necontrolat. Sfîrşitul lumii se consumă, bărbaţii dispar şi reapar cu alte chipuri, iar realitatea se dedublează. Lumea 1 şi Lumea 2 îşi cîştigă autonomia. Rămîne de văzut dacă întîmplările, aproape magice, care se petrec sînt aievea sau doar în capul protagonistelor, ale căror vieţi se suprapun şi, în acelaşi timp, tind să iasă dintr-o captivitate autoimpusă”, se arată în prezentarea cărţii.

Lavinia Bălulescu spune că lansarea de la Timişoara a romanului “La mine-n cap” este cea mai importantă pentru că “eu consider că m-am întors acasă, la Timişoara, şi de aceea evenimentul din această seară va fi o întâlnire între mine şi prietenii mei. Aştept reacţiile publicului, cartea nu a apărut de mult, dar am avut câteva cronici foarte bune. Cel mai important este, însă, pentru mine ce părere au oamenii după ce au citit romanul meu de debut”.

Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta – Turnu Severin şi a absolvit Secţia de Jurnalism – Engleză a Facultăţii de Ştiinţe Politic

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 26 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 21 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 51 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°