Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt cei mai buni hackeri din Europa de la Râmnicu Vâlcea

Publicat in 7Est, vineri 14 iunie 2013 ·

Membrii grupărilor care interceptează fără drept transmisiile de date informatice nepublice între sistemele implicate în realizarea sau autentificarea plăţilor cu cărţi de credit provin de cele mai multe ori din Râmnicu Vâlcea. „Acest oraş este un hub, un cluster”, spune Bogdan Dumitru, chief technology officer al Bitdefender.

„Sunt câţiva. Dacă vă uitaţi la ce au devenit închisorile în România, sunt adevărate universităţi de escrocat. Intră unul neiniţiat şi iese profesionist de acolo. A fost un mic grup. Au pus la comun cunoştinţele şi au învăţat unii de la alţii”, spune Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, cel mai cunoscut antivirus românesc din lume. Potrivit managerului, dacă se face abstracţie de obiectul de activitate al acestor indivizi, fenomenul este unul „extrem de bun”. Cei de la Bitdefender spun că hackerii nu sunt neapărat experţi în programare, ci sunt mai degrabă buni în fraude legate de inginerie socială. „Există nişte guru acolo, dar astea se întâmplă în general în zona neagră. Există organizaţii care funcţionează ca o corporaţie adevărată. În Râmnicu Vâlcea, ştiinţa se însămânţează prin aer”, mai spune Talpeş.

„La o altă scară şi cu un set diferit de valori, acelaşi lucru se întâmplă şi în Silicon Valley. Este un grup entuziast menţinut din alte surse probabil. Nu trebuie să ştii foarte multe ca să fii săgeată: primeşti cardul şi mergi la un bancomat să scoţi banii după un anumit program”, mai spune Dumitru.

Procurorii au destructurat la finalul anului trecut un grup infracţional organizat, constituit din 16 persoane din Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. suspectate de infracţiuni informatice. Persoanele cercetate în acest caz ar fi efectuat operaţiuni frauduloase cu 500.000 de instrumente de plată electronică, totalizând peste 25 de milioane de dolari, au precizat procurorii DIICOT.

„Cei de la Vâlcea sunt

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 21 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 17 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 48 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°