Actualitatea lui Caragiale rămâne unul dintre cele mai tulburătoare fenomene din cultura română. Societatea noastră, reînviată, în 1989, după anii grei de dictatură, a reintrat rapid în tiparele pe care le concepuse monumentalul autor în „Momentele şi schiţele” sale.
După falsificările şi interpretările socializante la care i-a fost supusă opera în perioada comunistă, o analiză lucidă demonstrează, o dată mai mult, actualitatea îmbucurătoare şi tristă, în acelaşi timp, a marelui scriitor.
Să luăm, de pildă, aproape la întâmplare, una din schiţe, „Situaţiunea”. Acolo, în clasica berărie în care se fac şi se desfac destinele naţiei, autorul stă de vorbă cu amicul său Nae. După un periplu prin alte cârciumi, acesta din urmă are puterea de a pune diagnosticul corect al momentului: „Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă…”.
La argumentele raţionale şi sentimentale ale autorului, domnul Nae rămâne sceptic, „pentru ca să ajungem să vedem ţara mea, care era peste putinţă ca să prevază cineva o situaţiune foarte tristă”, îngrozit „că bate falimentul la uşe şi nu mai e niciun patriotism…”.
„Bine, Nae”, zice autorul, „nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte… este o recoltă admirabilă”. Dar partenerul de conversaţie îşi schimbă figura şi zâmbeşte cu compătimire: „Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapiţa? (…) Rapiţa, moft!”.
Cauza este, evident, de natură financiară, „care ştii dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebuneşti, care pot pentru ca să zic că în nicio ţară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie şi să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale”, iar de vină, în mod vădit, nu poate fi decât guvernul, „care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, şi nu
