Curtea de Apel Bucureşti judecă astăzi dosarul în care fostul parlamentar Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese. Procurorii spun că fostul ministru al Culturii şi-ar fi favorizat soţia, actriţa Diana Lupescu, din poziţia de director al teatrului „C.I. Nottara“.
Dosarul fostului ministru al Culturii, Mircea Diaconu, a ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, după ce la jumătatea lunii martie judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât că nu mai au competenţa de a judeca această cauză întrucît acesta nu mai are calitatea de senator.
După ce în ianuarie 2011, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au anunţat că Mircea Diaconu, pe atunci senator liberal, se află în situaţie de incompatibilitate, în noiembrie 2012 fostul ministru al Culturii a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese.
Potrivit procurorilor Parchetului General, Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara“, ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Mircea Diaconu a negociat contractul soţiei sale în calitate de director al teatrului „C.I. Nottara“
În plus, procurorii spun că, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta. @