Suveranitatea poporului se năruiește în fața suveranității parlamentului. Aceasta este concluzia pe care o poți desprinde din amendamentele aprobate în Comisia de revizuire a Constituției. Și nu numai.
În 2009, cetățenii se exprimau prin vot în favoarea unui parlament unicameral, cu 300 de parlamentari. Până în 2013, nu s-a întâmplat nicio minune pentru a respecta voința cetățenilor, ba, din contră, ni se explică faptul că rezultatul referendumului nu este obligatoriu pentru parlament. Susțin și acum, ca și la vremea aceea, că nu sunt convinsă că cetățenii știu ce înseamnă bicameralism sau unicameralism. Dar susțin, ca și atunci, că 300 de parlamentari sunt arhi-suficienți.
În 2013, se aprobă în Comisia de revizuire un amendament care face inutilă instituția referendumului. Sau, și mai clar spus, nu contează că cetățeanul dorește vreun referendum pe vreo chestiune pe care o consideră arzătoare. Pentru că, pe amendamentul aprobat, doar parlamentul poate iniția un referendum. Iată amendamentul aprobat: “Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi”. Adică, vrei tu, cetățean, un referendum, să fii sănătos, eu, parlamentarul votat de tine ca să te reprezint, iaca nu doresc! Așa că stai în banca ta, cetățene, și așteaptă încă patru ani pentru ca, eventual, să te pronunți.
Pe scurt: USL spune că parlamentul e suveran, nu poporul. Cât timp poți să îi spui cetățeanului că nu contează nici dacă vrea referendum, nici dacă merge la vreun referendum, înțeleg că parlamentul e deaspura voinței cetățeanului care l-a votat. Așa, cumpărat, cu găleți și curbe de creștere a pensiilor î
