Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cicatricile educaţiei pentru sănătate

Publicat in Viata Medicala, vineri 14 iunie 2013 ·

Acum aproximativ un an, am văzut în consultaţie o pacientă de 65 de ani, care lupta de la vârsta de 30 de ani împotriva cancerului. Avusese mai multe tipuri de leziuni precanceroase şi fusese nevoită să facă o histerectomie, două lumpectomii, colonoscopii regulate cu polipectomii, iar la momentul consultaţiei, contempla perspectiva unei colectomii totale, căreia i-a făcut faţă cu bine. În 35 de ani, doamna respectivă fusese întotdeauna cu un pas înaintea bolii şi singurul preţ plătit pe termen lung era un anxiolitic pe lista de medicamente. Este un exemplu la care mă gândesc atunci când am nevoie să îmi reamintesc că se poate lupta pe termen lung cu succes cu o boală şi atunci când trebuie să explic cuiva din afara corpului medical de ce este important screeningul, aşa cum este el conceput astăzi. Aproape niciodată nu ajung cu explicaţiile în zona geneticii. Foarte puţini sunt cei care au avut mai multe rude de gradul I sau II cu o formă de cancer şi care îndrăznesc să îşi privească perspectiva în ochi, nu numai să îşi frece mâinile înainte de culcare, gândindu-se cu teamă şi oarecum misticizat la viitor. Pe aceştia (şi mai ales pe acestea) i-am întâlnit de cele mai multe ori în online, acolo unde, de câte ori discuţia se apropie de situaţia lor, adaugă mereu câte un comentariu anonim: „Mie mi-e prea teamă. Dacă aflu ceva ce nu îmi place?“. Astăzi, există soluţii pentru majoritatea veştilor mai puţin plăcute pe care le-ar putea afla la o consultaţie de screening, dar noi, medicii, rareori ne facem meseria de educatori. Sistemul sanitar este organizat relativ precar, astfel încât nu prea există verigi responsabile de educaţie. Medicii specialişti nu prea rup din timpul de consultaţie pentru a discuta prevenţie şi screening, fapt normal, dacă ne gândim că doctorii cu specialităţi chirurgicale, care întâlnesc frecvent pacienţii cu boli neoplazice şi famil

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 12 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 35 minute
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°