"Cea mai mare minune a Sfântului Nectarie"
Draga mea prietenă "Formula AS",
Nu am mai scris o scrisoare de foarte mulţi ani! Poate şi pentru că şi eu sunt de foarte mulţi ani pe pământ. Părinţii mi-au murit de mult. Nu mai sunt "copilul" nimănui, decât al lui Dumnezeu! El mi-a dat o viaţă frumoasă, împlinită şi cu multe satisfacţii. Durerea cea mare a fost când fiica mea, cu un copil de 5 ani, a divorţat. A venit acasă cu copilul. Şi-a văzut de serviciu, a făcut o facultate, nu s-a recăsătorit, şi viaţa ei s-a învârtit în jurul "soarelui" ei - băiatul. Timpul a trecut şi copilul are azi 20 ani. La 18 ani, în timpul liceului, în clasa XII-a, s-a apucat de etnobotanice. Aşa i s-a dat viaţa peste cap. Examenul cel mai important la vârsta aceea, bacalaureatul, nu l-a luat! A rămas acasă: făcea scandaluri, îi trebuiau bani, bani, foarte mulţi bani. Nu am îndrăznit să-l internăm la dezintoxicare de frica unui accident nedorit. Atunci, pentru că la necaz îţi aduci aminte de Dumnezeu, am început să mă rog la Măicuţa Domnului, la Hristos, fiul lui Dumnezeu, şi să-l rog pe Sfântul Nectarie să se roage pentru noi! Am citit Psaltirea, Canonul de pocăinţă către Domnul Iisus Hristos şi Acatistul Sfântului Nectarie şi toată viaţa lui. M-am rugat din tot sufletul, cu lacrimi fierbinţi, de durere, să se lase de droguri şi să-şi găsească un serviciu. Rugăciunile mi-au fost ascultate şi, încet, încet, a luat-o pe drumul cel bun. Simţeam cum mă ajută în rugăciuni Sfântul Nectarie: era cu mine mereu, ştia ce-l rog şi El ruga pe Măicuţa Domnului şi pe Iisus să se uite spre casa noastră.
A venit şi ziua când a început serviciul! Este muncitor, serios, s-a maturizat datorită colegilor cu care munceşte şi, în primul rând, al patronilor - soţ şi soţie - care au înţelegere şi dragoste. Acum ştiu că Dumnezeu îi pune în braţe o pâine fiecărui copi
