El nu ştie dacă parlamentarul democrat-liberal va apuca să participe la măcar două şedinţe ale comisiei de revizuire a Constituţiei. -AA+A
Deputatul Daniel Suciu ar vrea ca Ioan Oltean să candideze la preşedinţia României. Social-democraţii s-au întâlnit cu presa, vineri, la orele amiezii, gazdă fiind deputatul Daniel Suciu, dar şi liderul TSD B-N, Bogdan Ivan. Invitatul mai „special” a fost un alt deputat, ceva mai celebru, adică Mihai Strurzu, solistul trupei HI Q.
Devenit deja unul din subiectele preferate ale parlamentarului bistriţean, deputatul Ioan Oltean a fost, din nou, ţinta lui Daniel Suciu, acesta susţinând faptul că Oltean nu pare deloc interesat de ceea ce se întâmplă în Camera Deputaţilor, deşi este vicepreşedinte: „ Un mare specialist în cyber-administraţie, aşa cu e Ioan Oltean, a ajuns mare specialist în drept constituţional şi ne dă lecţii despre cum ar trebui să arate statul român sau despre balansul puterilor în stat. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care nu prea îl văd prin Parlament”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD B-N. El a mai arătat că „aura de mare parlamentar” a lui Oltean „ se topeşte cu fiecare zi în care acesta absentează de la lucrări (...) de obicei, stă vreo zece minute după care pleacă, aşa că, dacă tot se pricepe la toate şi la toţi, i-aş recomanda să se focalizeeze pe un singur domeniu, poate pe cyber-administraţie”, mai spune Suciu.
În acest context, parlamentarul social-democrat i-a sugerat şefului PDL B-N să candideze la preşedinţia României: „ Aşa procedează oamenii politică pe final de mandat. Oricum, partidul domniei-sale e în degringoladă, ajungând conform unui sondaj de opinie la 9 sau 10%. Poate îşi va găsi alte preocupări, mai ales că are timp, fiind în opoziţie”, consideră Daniel Suciu.
De altfel, ironic, Suciu l-a felicitat pe Ioan Oltean pentru desmenarea sa ca membru al comis