- Prozator elveţian -
- Anul acesta, recent încheiatul Salon de Carte de la Bucureşti a avut ca oaspeţi o mare parte dintre scriitorii austrieci, nemţi şi elveţieni, traduşi şi publicaţi la editurile româneşti. Printre ei s-a aflat şi Christian Haller, scriitor elveţian în vârstă de 70 de ani, autorul unui roman emoţionant despre istoria propriei familii, începută, cândva demult, în "Micul Paris" românesc. Scrisă în urma a cinci călătorii de documentare făcute după 1990 la Bucureşti, "Muzica înghiţită" redă, în 300 de pagini, farmecul discret al vechii burghezii interbelice -
- Aţi plasat acţiunea romanului dvs. "Muzica înghiţită" în Bucureştiul începutului de secol 20. Lucru surprinzător, din partea unui scriitor elveţian. De unde interesul dvs. pentru România?
- Mama mea a locuit în România până la vârsta de 15 ani. Se trage dintr-o familie foarte veche şi înstărită de evrei, familia Schmidts. Bunicul meu devenise director al Industriei Bumbacului. Au dus, prin urmare, viaţa tihnită şi confortabilă a burgheziei. Au părăsit însă România pentru Elveţia, unde nu doar că n-au mai reuşit să se adapteze la atmosfera occidentală şi la mentalităţi, dar nici n-au putut să-şi menţină standardul financiar. Bunicul a pierdut averea şi, implicit, şi statutul social, fapt care i-a dărâmat psihic pe amândoi şi care a accentuat aura pe care au proiectat-o asupra anilor petrecuţi în România. Când eram mic, mama ne zicea, mie şi fratelui meu, foarte multe poveşti despre tinereţea petrecută în România. Spunea mereu că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei. A trecut timpul şi, deşi nostalgia ei era tot mai mare, refuza să se întoarcă să vadă oraşul în care copilărise. Ştia cumva că Bucureştiul ei nu mai exista, că, întorcându-se, amintirile i-ar putea fi compromise. Şi totuşi, după revoluţia din 1989, când începuse deja să sufere de Alzh
