- S-au născut cu abilitatea de a vindeca prin puterea minţii boli la care medicina modernă nu a găsit încă leacuri. Sunt capabili de a vedea viitorul limpede şi cunosc trecutul omenirii şi al Pământului, fără ca cineva să le fi vorbit vreodată despre asta. Sunt extraordinar de talentaţi, cu un IQ aproape de genialitate. Scriu, citesc, pictează, cântă din fragedă pruncie. Înţeleg adevăruri pe care adulţii nu reuşesc să le desluşească, sunt capabili de a lua cele mai înţelepte decizii, judecă matur, cântărind atent fiecare situaţie. Ei ştiu că în această viaţă au o misiune crucială: aceea de a schimba lumea. Despre ei se spune că sunt reprezentanţii noii rase umane. Ei sunt copiii viitorului, copiii mileniului... copiii indigo! -
Fiul îngerilor
"Portalul pe care l-am văzut avea o formă circulară. Arăta ca o intrare monumentală, încadrată de o bordură din piatră bogat împodobită. Ştiam că visez, dar totul părea aievea. Uşa rotundă s-a deschis şi prin ea au apărut doi îngeri. «Tu poţi să îţi salvezi tatăl», mi-au spus îngerii. «Tu ai darul vindecării!«. «Cum pot să fac asta?», i-am întrebat. «Prin rugăciune!». Şi apoi m-au învăţat totul, rugăciunea şi întreg ritualul tămăduirii". Băiatul se închină evlavios în faţa icoanei Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni şi, cu voce gravă, începe să rostească cuvinte într-un grai necunoscut. Deşi par de neînţeles, copilul susţine că acestea aparţin unei limbi străvechi, limba pe care o vorbesc şi îngerii.
Numele său este Igor Ionin, are 13 ani şi fost hărăzit cu un dar deosebit: acela al vindecării fără atingere, prin masaj energetic. Aşa se face că zilnic, în locuinţa de pe strada Ivan Konstantinovici Aivazovski, din Moscova, unde locuieşte, se perindă valuri de oameni care îi solicită ajutorul. Iar Igor, "fiul îngerilor", aşa cum este numit, se străduieşte din răsputeri să îi ajut