Toate cele patru campioane din fotbalul bihorean, ediţia 2012-2013, vor fi premiate astăzi, la finalul partidelor susţinute în ultima etapă.
Primi care vor primi cupa pentru locul I, medaliile aferente, plus un set de tricouri inscripţionate, vor fi componenţii echipei CF Bihorul Beiuş, câştigătorii Seriei a III-a a Ligii a V-a. Beiuşenii vor juca de la ora 11.00 în compania formaţiei Izvorul Cociuba Mare, festivitatea de premiere fiind programată după meci în prezenţa directorului de competiţii al AJF Bihor, Ioan Suciu. De la ora 16.00, pe terenul din Oşorhei, campioana Seriei I a Ligii a V-a, CSU Partium Oradea va juca în compania formaţiei Voinţa Suplacu de Barcău, meci după care formaţia orădeană va fi premiată de reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor. La partidă va fi prezent şi fostul selecţioner al reprezentativei de fotbal a Ungariei, Mészöly Kálmán, invitat de către preşedintele CSU Partium, Tokes Mate. De la ora 17.00, la Paleu, campioana Ligii a IV-a, Kinder Paleu va disputa partida cu CF Liberty, după care echipa pregătită de Muszany Zsolt, va fi premiată pentru locul I ocupat la finalul sezonului. Bihorenii au mai câştigat campionatul Ligii a IV-a în urmă cu 3 ani, formaţia numindu-se atunci, Bioland. Tot de la ora 17.00, iubitorii de fotbal din Salonta vor participa cu mic cu mare la ultima partidă susţinută de echipa locală CSM Olimpia în Liga a V-a. Adversara gazdelor va fi Voinţa Cheresig, în faţa căreia vor avea de luat o revansă, pentru singurul eşec suferit în sezonul 2012-2013. Olimpia revine în Liga a IV-a după o pauză de 9 ani. Interesant este faptul că în 2004, salontanii au câştigat Liga a IV-a, promovând apoi în eşalonul trei al fotbalului românesc, însă, au dispărut de pe harta fotbalului bihorean în urma fuziunii cu CF Liberty, grupare care a ajuns ulterior şi în Liga I.
14.06.2013, 22:30 Toate cele patru campioane