Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.
Acţiunile de control au fost iniţiate după ce Fiscul a transmis scrisori de notificare amiabilă, relevă scrisoarea de intenţie transmisă în această săptămână de Guvern către FMI şi obţinută de MEDIAFAX.
"Am finalizat o listă de contribuabili persoane fizice cu averi mari pentru programul nostru destinat asigurării conformării şi o listă cu persoane fizice ce prezintă riscuri şi am demarat procedurile de verificare prealabilă. Au fost transmise scrisori de notificare amiabilă şi în prima jumătate a anului 2013 au început verificările. Pentru a dezvolta capacitatea, vom realiza programe de pregătire profesională cu asistenţa specialiştilor administraţiilor fiscale din ţările partenere şi cu asistenţă tehnică din partea FMI", se arată în document, datat 10 iunie.
VEZI SCRISOAREA DE INTENŢIE TRANSMISĂ CĂTRE FMI
La începutul acestui an, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul a elaborat o listă cu 30 de persoane cu mari averi, suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor, după ce a pornit iniţial de la un grup de peste 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.
Normele în domeniu stabilesc de altfel că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecţia urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depăşesc "riscul minim" acceptat de administraţia fiscală.
Acţiunile de control sunt iniţiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 l