Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinta Curţii Supreme: Judecătorii ICCJ au fost ameninţaţi de-a lungul timpului, niciunul nu s-a retras din procese

Publicat in Gandul, vineri 14 iunie 2013 ·

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat, vineri, că magistraţii care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, dar şi alţi judecători din dosare grele au primit de-a lungul timpului ameninţări, însă acestea nu au fost de natură să-i intimideze, aceştia ducând la bun sfârşit cauzele.

Magistratul Ionuţ Matei, preşedintele completului de la ICCJ care judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru, a primit o scrisoare de ameninţare în care i se indică să dea "o soluţie blândă" în cauză, altfel "cei indignaţi", semnatarii documentului, se vor implica în eliminarea lui din justiţie.

Judecătoarea Livia Doina Stanciu a spus că nu este prima dată când magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt ameninţaţi, fie în scris, fie telefonic.

Totodată, Livia Stanciu a arătat că Ionuţ Matei a primit mai multe ameninţări de când judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru.

Preşedintele instanţei supreme a susţinut că această situaţie "este inacceptabilă", însă a arătat că niciodată nu s-a procedat la înlocuirea acelor judecători ameninţaţi. Livia Stanciu a precizat că nicio ameninţare nu va duce la înlocuirea judecătorilor, iar astfel de interferenţe în justiţie nu îşi au rostul.

Ea a subliniat că stabilirea unui verdict într-un sens sau altul de către un complet de judecată reprezintă o gravă imixtiune în actul de justiţie.

Oficialii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au pus, vineri, la dispoziţia presei textul scrisorii de ameninţare care a fost primită joi de judecătorul Ionuţ Matei, în cutia poştală de la domiciliu.

Documentul este semnat cu sintagma "noi cei indignaţi", iar prin acesta i se solicită magistratului luarea unei decizii favorabile lui Gregorian Bivolaru, în dosarul în care este judecat, în fază finală, de către un complet de trei judecători de la instanţa supremă, al cărui preşedinte este Ionuţ Matei.

Ac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum 2 ore
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum 2 ore
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Indemnizaţii şi concedii medicale obţinute cu acte false. Şase persoane reţinute

BusinessMagazin acum 35 minute
Şase persoane au fost reţinute în urma celor 39 de percheziţii făcute marţi în mai multe judeţe din ţară, anunţă IGPR. Acestea sunt acuzate că au folosit acte false ca să obţină indemnizaţii de creştere a copilului sau concedii medicale plătite.

Tottenham vs Manchester United – Cine transmite la tv finala Europa League de miercuri

G4Media acum o ora
Tottenham Hotspur și Manchester United se luptă pentru câștigarea trofeului Europa League miercuri seara, de la ora 22:00, pe arena San Mames din Bilbao. Este o partidă care poate salva un sezon dezastruos atât pentru trupa lui Ange Postecoglou, cât

Tatăl lui Vlad Pascu, prezent la termenul de la Curtea de Apel Constanța din dosarul accidentului de la 2 Mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 41 minute
Un termen are loc astăzi, 21 mai 2025, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații vor examina toate contestațiile depuse în dosarul tragediei din 2 Mai. La Palatul de Justiție a fost adus Vlad Pascu, tânărul acuzat de producerea accidentului în u

Ministerul Dezvoltării - Extrase de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste d

Curtea de Apel din Bari refuză arestarea și EXTRĂDAREA lui Ionel Arsene. Mandatul european, anulat. Cum este motivată această decizie istorică

Gandul acum o ora
Decizi istorică în Europa, după ce Curtea de Apel din Bari, Italia, a respins mandatul european de arestare împotriva omului de afaceri Ionel Arsene. Curtea de Apel din Bari refuză arestarea și extrădarea lui Ionel Arsene. Într-o hotărâre fără prece

BREAKING Șase deputați POT au demisionat din partidul extremist condus de Anamaria Gavrilă / Urmează și mai mulți

G4Media acum o ora
Șase din cei 20 de deputați din Partidul Oamenilor Tineri (POT) au demisionat miercuri din partidul extremist condus de Anamaria Gavrilă. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele

Ministrul german al Apărării: Trump a estimat greşit influenţa sa asupra lui Putin / ”Și-a evaluat incorect poziţia de negociere”

G4Media acum 25 minute
Preşedintele american Donald Trump şi-a evaluat greşit influenţa asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri ministrul german al apărării, după ce o convorbire telefonică între cei doi lideri nu a produs niciun progres în negocieril

Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest, cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est

G4Media acum o ora
Cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est revine la Bucureşti pentru a doua oară şi oferă publicului român ocazia de a-l vedea live pe Kevin Costner, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood, transmite

Vremea

București
acum

19°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/24°
Iasi
acum

19°
mie.

9°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

7°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

12°/23°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/14°