Operatorul de apă pregăteşte o nouă majore a tarifelor.
De luna viitoare, botoşănenii vor plăti cu 10% în plus apa menajeră şi cu 25% mai mult la canal, preţurile actuale fiind de 2,7 lei metrul cub, respectiv 1,25 lei metrul cub. Acestea vor ajunge la 2,97, respectiv 1,56 lei. Majorarea este motivată de proiectul european derulat de operatorul de apă şi care ar include şi această condiţie. Explicaţia ar fi că, prin investiţia de 128 de milioane de euro, se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor prestate către clienţi. „O nouă majorare va fi peste un an, însă cuantumul va fi decis de Comisia Europeană. Noi suntem ca tarife sub media naţională, spre exemplu în Constanţa apa şi canalul costă opt lei metrul cub şi treptat trebuie să ajungem şi noi”, a declarat Gabriel Cârlan, directorul Nova Apaserv.
Ultima majorare a tarifelor a fost făcută anul trecut, când preţurile au crescut de la 2,62 la 2,70 lei pentru apa menajeră şi de la 1,02 la 1,25 lei metrul cub canal.
Operatorul de apă pregăteşte o nouă majore a tarifelor.
De luna viitoare, botoşănenii vor plăti cu 10% în plus apa menajeră şi cu 25% mai mult la canal, preţurile actuale fiind de 2,7 lei metrul cub, respectiv 1,25 lei metrul cub. Acestea vor ajunge la 2,97, respectiv 1,56 lei. Majorarea este motivată de proiectul european derulat de operatorul de apă şi care ar include şi această condiţie. Explicaţia ar fi că, prin investiţia de 128 de milioane de euro, se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor prestate către clienţi. „O nouă majorare va fi peste un an, însă cuantumul va fi decis de Comisia Europeană. Noi suntem ca tarife sub media naţională, spre exemplu în Constanţa apa şi canalul costă opt lei metrul cub şi treptat trebuie să ajungem şi noi”, a declarat Gabriel Cârlan, directorul Nova Apaserv.
Ultima majorare a tarifelor a fost făcută anul trecut, când preţurile au crescut d