Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), a fost avansat de premierul Ponta în postul de preşedinte al instituţiei, rămas vacant după ce Mihai Ţurcanu a demisionat în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.
În luna martie, ANSVSA a anunţat, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat atunci pe şeful ANSVSA, Mihai Ţurcanu, pentru "lipsă de profesionalism", iar acesta a demisionat, premierul Ponta anunţând că va deveni consilierul său la Palatul Victoria pe domeniul pe care acesta este specializat. Atribuţiile de preşedinte au fost preluate atunci, temporar, de vicepreşedintele Mănăstireanu, instalat acum prin decizie la conducerea instituţiei.
Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), a fost avansat de premierul Ponta în postul de preşedinte al instituţiei, rămas vacant după ce Mihai Ţurcanu a demisionat în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.
În luna martie, ANSVSA a anunţat, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat atunci pe şeful ANSVSA, Mihai Ţurcanu, pentru "lipsă de profesionalism", iar acesta a demisionat, premierul Ponta anunţând că va deveni consilierul său la Palatul Victoria pe domeniul pe care