Găsesc în Călătoriile sau orizontul teatrului- Omagiu lui George Banu, volum coordonat de Catherine Naugrette, apărut în anul 2013 şi lansat într-una dintre primele zile ale celei de-a XX a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, un studiu intitulat Valize pe scenă.
E scris de Véronique Perruchon şi începe în felul următor: „O scenă goală, de dimensiune mijlocie, slab luminată, în care apare de nicăieri, adică din culisele îndepărtate, un bărbat în pardesiu, cu pălăria pe cap şi valiza în mână. Ar vrea să traverseze şi pur şi simplu să treacă, să-şi continue drumul, călătoria,dar, în mod irezistibil, se opreşte în mijloc, şovăie dacă să plece iarăşi, lasă valiza jos şi povesteşte despre sine”.
Véronique Perruchon descrie în rândurile mai sus citate începutul unui spectacol cu Uriaşii munţilor, spectacol montat la începutul anilor 80 de Georges Lavandant. Numai că descrierea de mai sus se potriveşte aproape întocmai felului în care începe Trilogia tragedianului, producţie a Prodigal Theater din Marea Britanie, montare în care Alister O’Loghlin, în triplă calitate de dramaturg, de regizor şi de interpret, povesteşte de-a lungul a aproape patru ore istoria călătoriilor teatrale şi călătoriilor pe scena vieţii ale celui ce a fost celebrul, legendarul actor Edmund Kean, I, Edmund Keen, desăvârşit interpret shakespearian, care prin stilul lui de joc a schimbat esenţa însăşi a teatrului britanic.
Seamănă începutul spectacolului Trilogia tragedianului cu cel al Uriaşilor munţilor fiindcă, aşa după cum scrie tot Véronique Perruchon, „ca iviţi din ceaţă, eternii comedianţi sunt pe drum, mereu pe drum, şi debarcă, de parcă s-ar fi rătăcit sau au ajuns, ca din întâmplare, pe un platou de teatru. Atât cât să facă pauză, să-şi desfăşoare povestea şi să-şi facă plinul de căldură umană înainte de a porni din nou, urmând parcă o linie de fugă neli