Jubileul a trecut, nostalgia rămâne
Jubileu…
e un fel de a spune, fiindcă ce sărbătoare e aia, să nu te vezi la ochi coleg cu coleg, să nu te tragi de şireturi cu patronu’, să nu dai micul prin muştar şi berea pe jgheab şi, în general, să nu?! Bine, toată lumea ştie că, pe praful ăsta, berea îngraşă, micul e ba cu bicarbonat, ba cu salmonella, iar patronul Pătraru nu mai are chef de şireturi provinciale, de când cu „Starea naţiei” din Capitală, unde calcă pe bombeu numai lume bună, capitalistă. Deci, ce ne rămâne?
Păi, credeam
că aţi înţeles. Dacă jubileul a trecut, ne rămâne nostalgia. Mai pe şleau, sfidând orice fel de criză, inclusiv pe aia de inspiraţie, „Co-media 400. altPHel, desigur” ne-a dat aşa un impuls nostalgic, că, brusc şi iremediabil, am devenit fani ai co-medioarelor de mai demult, când greşeala era greşeală, miştoul – mişto şi lumea avea un sens. Adică era ca lumea, nu ca nelumea, aşa cum e azi, când greşeala e mişto, miştoul e o greşeală, iar lumea, ce să spun?!, s-a întors cu curu’n sus. Poziţie care, sincer, nu ştiu la ce îi foloseşte.
Deci, în loc
să-mi bat capul cu vreun Ionescu de azi, care se băşică pentru orice greşeală pe care încerc să i-o îndrept, provocându-mă la o ţigăneală la care nu o să mă cobor niciodată, din motive pe care el nu poate să le înţeleagă, deci, n-are cum să le respecte, mai bine să ne amintim nostalgic de duioasele vremuri în care Co-media locală era atât de iubită, încât însăşi redacţia altPHel recurgea la acţiuni în forţă, doar, doar va avea şi ea parte de o bucăţică de glorie. Uite o relatare de la faţa locului:
La început,
mai timizi (vă vine să credeţi?), după aia, din ce în ce mai insistenţi, până la urmă, adică la ultima şedinţă de redacţie, de-a dreptul impertinenţi (ei, acum îi recunoaşteţi?), colegii mei altPHel şi-au pus picioarele-n pragul redacţiei şi au bătut c
