Elevii de clasa a IX-a, de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani, au mers în vizită, joi, pentru prima oară în viaţa lor, la Palatul Parlamentului, în cadrul proiectului educaţional „Democraţia activă”. Elevii au fost întâmpinaţi de deputatul PSD de Vrancea Ciprian Nica, alături de care au făcut, preţ de câteva ore, un tur al impresionantei clădiri. „În primul rând, am făcut posibile mai multe intrări, pentru mai multe grupuri de liceeni. A fost o promisiune făcută elevilor de la «Edmond Nicolau» şi am vrut să mă ţin de ea. Am fost bucuros că a venit un grup atât de numeros şi s-au declarat mulţumiţi de ce au văzut. La final am luat masa împreună la restaurantul Palatului Parlamentului”, a declarat Ciprian Nica, deputat PSD de Vrancea.
Liceenii au aflat, cu această ocazie, lucruri importante despre Constituţie şi despre drepturile omului, dar şi despre dreptul la informaţie. Cel mai mult, elevilor şi cadrelor didactice le-a plăcut impozantul palat, aflat în inima Bucureştiului. Vizita la Palatul Parlamentului a fost urmată de o altă vizită, la sediul Ministerului Comunicaţiilor.
Pentru elevi, această excursie a fost o adevărată încântare, pe care speră să aibă prilejul să o mai repete măcar o dată. Invitaţia de a vizita Palatul Parlamentului le-a fost făcută elevilor de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani de deputatul PSD Ciprian Nica, încă din toamna anului trecut. Alături de elevii şi cadre didactice, în vizită la Palatul Parlamentului a fost şi directorul unităţii de învăţământ, Gabriel Danielescu. Coordonatorul proiectului este profesorul Mihail Fîsan.
Elevii de clasa a IX-a, de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani, au mers în vizită, joi, pentru prima oară în viaţa lor, la Palatul Parlamentului, în cadrul proiectului educaţional „Democraţia activă”. Ele