Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, joi, preţul estimat pentru acoperirea volumul minim de investiţii la “Cupru Min” Abrud: între 40 şi 80 de milioane de euro. Suma ar urma să fie plătită de una dintre cele opt companii interesate de producţia de cupru din judeţul Alba.
Ministrul a declarat că i-a prezentat premierului Victor Ponta lista companiilor interesate de privatizarea “Cupru Min”, pe care se regăsesc opt investitori care şi-au manifestat intenţia de a investi la compania din Abrud. Acesta susţine că trei dintre firme sunt printre primele zece din lume.
Potrivit lui Vosganian, a purtat discuţii cu cabinete de avocatură care asigură expertiza în acest caz, dar şi cu Ministerul Mediului, în legătură cu obligaţiile de mediu.
‘În momentul de faţă evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro, dar plafonul de sus este excesiv, probabil că cifra finală a ofertei noastre va fi undeva în jurul nivelului minim’, a spus Vosganian. (sursa: capital.ro)
Suma ar urma să cuprindă un volum minim de investiţii, din care cele de mediu ar fi estimate la valoarea de aproximativ 15 milioane de euro. Citeşte mai multe detalii aici.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie subordonată Ministerului Economiei, a publicat, la sfârşitul lunii mai, anunţul privind atragerea de investitori la Cupru Min SA Abrud. „Realizarea procesului de atragere de învestiţii se va face prin orice metodă prevăzută de lege (ex: asociere în participaţiune, cooperare, etc.), suma obţinută de la investitorul selectat urmând a fi utilizată pentru efectuarea investiţiilor de mediu, dotarea tehnologică a societăţii, deschiderea de noi fronturi de lucru şi capital de lucru. Selectarea investitorului se va face pe baza unui proces competitiv”, se afirma în anunţ.
Modalitatea de atragere de investiţii şi de selecţie a investi