Putem vorbi de sănătate într-un mediu poluat? Desigur că nu. Sănătatea înseamnă în primul rând aer curat, cât mai puţin tulburat de felurite noxe. Într-o lume în care, din păcate, se face prea puţin pentru eliminarea poluării, ne-a mai rămas pădurea, atât cât mai e din ea. Deşi, după retrocedări, nu prea mai ştiu nici pe unde mai e şi nici a cui mai e. O parte este încă a statului (aproape jumătate din total), cealaltă însă este extrem de divizată, proprietari fiind persoane fizice şi juridice, unităţi administrativ-teritoriale şi, mai ales, Biserica, cel mai mare proprietar (după stat) de păduri în România. O fărâmiţare care, cel puţin până acum, nu a adus nimic bun: doar defrişări masive – tăieri necontrolate (cu precădere în pădurile retrocedate) cu efecte dezastruoase pentru echilibrul natural al plaiurilor mioritice. Un rol esenţial în păstrarea valorilor naturale, dar şi a celor spirituale şi culturale care ne definesc, îl au ariile naturale protejate. Noi, românii, putem spune că stăm bine la acest capitol: avem 28 de parcuri naturale şi naţionale, iar pe deasupra avem şi Delta Dunării, o importantă rezervaţie a biosferei, cu atracţii turistice inegalabile. Iubitorii de sport şi de natură se pot afunda în adâncul acestor oaze de sănătate, pe cont propriu sau prin acţiuni organizate chiar de cei care le administrează (22 dintre aceste parcuri sunt în grija Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, administratoru Publicitate l fondului forestier de stat). Sunt ţări în lume unde acest gen de turism atinge cote foarte înalte, în special în nordul Europei. Nu întâmplător, primele parcuri naţionale de pe continentul european au fost declarate în Suedia, încă din anul 1909, la 24 mai. Aceasta este şi data care a fost instituită, la iniţiativa Federaţiei Europene EUROPARC, în anul 1999, ca Zi europeană a parcurilor. În România, primul parc naţional a fos