Un ţinut fascinant al Hunedoarei se dezvăluie turiştilor într-o zonă izolată de munţi şi de păduri, nu departe de municipiul Deva, la capătul unui urcuş de aproape zece kilometri. Despre Săcărâmb, istoricii spun că în secolele trecute a fost unul dintre cele mai căutate locuri de către europenii cuprinşi de febra aurului. Aici s-au stabilit pentru a munci în minele înfiinţate la mijlocul secolului XVIII, oameni din toate părţile continentului.

Totul a început, potrivit legendei, după ce un sătean din Nojag (Nagyag – vechea denumire maghiară a localităţii), care îşi mâna porcii prin pădurile de munte, a observat sclipind dintr-o râpă ascunsă un bolovan. A coborât în deschizătura muntelui şi a desprins bucata strălucitoare din roca în care fusese înţepenită, iar a doua zi s-a prezentat cu ea în faţa unui moşier care avea o mică exploatare minieră în acele ţinuturi.

„Piatra” s-a dovedit a fi aur, iar vestea descoperirii metalului preţios s-a răspândit cu repeziciune. În anii următori, la mijlocul secolului XVIII, în Săcărâmb avea să fie deschisă prima exploatare minieră. Aici lucrau români, maghiari, slovaci şi italieni, iar satul a ajuns să numere peste 350 de locuinţe, cele mai multe de mineri.

Orăşel multicultural

Până la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea peste 40 de tone de aur au fost extrase din minele Săcărâmbului. În afara aurului, din munţii Săcărâmbului erau extrase mai multe tipuri de minerale valoroase şi rare, cum erau teluriumul şi săcărâmbitul.

„Aurul din Nagyag (Săcărâmb) nu este obţinut prin spălări, ci din vene (filoaner. Oamenii muncesc mult pentru aurul scos din mine, dar producţia este considerabilă”, constata geologul englez David Ansted, în urma unei călătorii în această zonă în 1862. Până în secolul trecut, Săcărâmbul devenise un orăşel minier, cu o populaţie în care se amestecau urmaşi ai străinilor şi r