Guvernul a ratat mai mult de jumătate dintre angajamentele asumate în negocierile cu FMI, inclusiv ţinta arieratelor, dar solicită derogări din partea instituţiei financiare astfel încât Consiliul Director, care se va reuni la 26 iunie, să accepte închiderea cu succes a acordului.
România a îndeplinit, conform scrisorii de intenţie transmise de Guvern către FMI în această săptămână, înainte de ultima evaluare a acordului în board-ul Fondului, şi obţinută de MEDIAFAX, doar două dintre cele cinci criterii de performanţă cantitative şi tot două dintre cele cinci ţinte indicative stabilite pentru finele lunii decembrie 2012, fiind ratate criteriul de performanţă privind activele externe nete ale Băncii Naţionale a României, cel privind soldul bugetului general consolidat şi cel privind arieratele bugetului de stat.
Ţintele indicative stabilite pentru cheltuielile primare ale bugetului general consolidat, arieratele autorităţilor locale şi arieratele întreprinderilor de stat au fost de asemenea ratate, spun analiştii de la money.ro.
Principalele precondiţii pentru închiederea acordului cu FMI sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă, operaţiune de vânzare neîncheiată până la acest moment.
"Autorităţile din România îşi reafirmă angajamentul faţă de programul economic susţinut de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi de Banca Mondială. Din păcate, în ultima parte a anului 2012, au existat derapaje în implementarea programului. Consolidarea bugetară a continuat, dar mai multe criterii de performanţă stabilite pentru cea de-a şaptea şi cea de-a opta evaluare a programului au fost ratate şi programul reformelor structurale a înregistrat întârzieri", admite Guvernul în scrisoarea de intenţie.
Executivul asigură însă că "se întreprind măsuri corective" de îndeplinire a obie