Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe sanse pentru Steaua?

Publicat in Corect News, vineri 14 iunie 2013 ·

Se confirma ca, pentru a o apara în dosarul Valiza, programat pe 21 iunie la Comisia de Disciplina a UEFA, Steaua l-a contactat pe avocatul elvetian Gianpaolo Monteneri.

Dispus sa preia cazul, cel care e prieten bun cu Cristian Bivolaru si apropiat de Victor Becali a cerut însa un scurt ragaz înainte de a semna un eventual angajament. A motivat ca abia la sfarsitul saptamanii în curs va veni din vacanta pe care o petrece cu familia în Italia.

Concret, numai dupa ce va studia actele din dosar, se va putea pronunta asupra posibilitatilor Stelei de a nu fi exclusa din Champions League. Ca atare, suflarea ros-albastra trebuie sa spere ca Monteneri, care a facut parte din structurile FIFA peste un deceniu, va gasi din mers argumentele menite sa-i convinga pe componentii Comisiei de Disciplina sa nu sanctioneze formatia din Ghencea.

Apropo de comisie. Socotind ca doar presedintele si vicepresedintele ei au formatie de juristi, pe cand cei 7 membri activeaza în cadrul federatiilor nationale, 4 ca secretari generali, omologii lui Bela Kassai, parca am capatat mai mult curaj.

De ce? Întrucat îmi imaginez ca, obisnuiti cu neîmplinirile fotbalului din tarile lor, care se confrunta cu destule probleme, oficialul maghiar, cel ceh etc. nu se vor grabi sa pedepseasca o întreaga echipa pentru greseala, e drept, incontestabila, a unui singur individ. Poate am devenit optimist fara temei si ma însel. Dar poate nu.

Remarcat ca fundas la Anderlecht si la FC Köln, în paralel si în echipa nationala, al carei tricou l-a îmbracat de 102 ori, Morten Olsen nu-i doar cel mai longeviv selectioner din istoria fotbalului danez, ci si cel mai eficient. Numit în anul 2000, el a stat pe banca la 141 de meciuri, obtinînd 70 de victorii, procentaj de reusita ce depaseste 52 la suta, ceea ce nu-i deloc putin, dimpotriva, pentru Danemarca. Între altele, a calificat “nationa

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 18 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 50 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°