Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panică printre angajaţii de la Poşta Iaşi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 iunie 2013 ·

Unii salariaţi susţin că deja au fost întocmite listele cu persoanele ce urmează să fie disponibilizate. Lidera de sindicat afirmă că acum abia se lucrează la criteriile după care se vor face disponibilizările.

Planurile Companiei Naţionale de Poştă din România de a concedia peste 3.600 de angajaţi a creat panică printre poştaşii şi angajaţii oficiilor din Iaşi. Deja circulă zvonuri printre angajaţi că lista cu persoanele care urmează să plece acasă prin procedura de concediere colectivă este deja bătută în cuie. “Zilele trecute am aflat că deja se ştiu persoanele care vor fi date afară, iar eu aş fi pe listă. Ştiu asta de la cineva din Cuza Vodă (n.r.- sediul Oficiului Judeţean de Poştă Iaşi). Normal că îmi fac griji. Toţi ştiu ce se întâmplă, dar nu ne spun nimic. S-a creat o adevărată panică”, ne-a spus un angajat al unui Oficiu din municipiu, sub protecţia anonimatului. De partea cealaltă, reprezentanţii Sindicatului spun că în aceste zile încă se negociază criteriile şi principiile după care vor fi selectate persoanele ce vor intra în programul de disponibilizare colectivă, între conducerea CNPR şi sindicalişti. „Nu există nicio listă pentru că abia introducem datele în calculatoare. După ce vom fi stabilit criteriile de selecţie, vom putea spune care este excedentul pe fiecare subunitate poştală în parte şi cine va fi disponibilizat. Momentan nu cunosc câţi angajaţi din judeţ vor fi disponibilizaţi”, a declarat Elena Bârlescu, lidera de Sindicatului de la OJP Iaşi. Informaţia a fost infirmată şi de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi, potrivit cărora la sediul instituţiei nu a ajuns încă nicio adresă cu privire la disponibilizările ce vor avea loc la OJP Iaşi. „La momentul în care purtăm această discuţie nu a ajuns nicio adresă referitoare la concedierea colectivă de la Poştă. Există posibilitatea

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 31 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 43 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 7 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 52 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 14 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°