Bacalaureatul rămâne una din invențiile cultural-administrative franceze și napoleoniene cel mai puțin urmate.
Ca atîtea alte instituții europene moderne, bacalaureatul a fost introdus de Napoleon, în urmă cu două secole, mai precis în 1808. Termenul vine din latina medievala. bacalaureatul există și in țările anglo-saxone, unde însă a desemnat intotdeauna in mod înșelător o diplomă care marchează sfârșitul primului ciclu universitar.
In sensul francez, însă, si asta incă de la reforma învațământului impusă de Napoleon, bacalaureatul desemnează examenul care marchează încheierea invațământului mediu, a ceea ce numim astazi liceul, si care da dreptul la începerea studiilor universitare. Acest "bacalaureat" ramane de altfel una din inventiile cultural-administrative franceze si napoleoniene care au fost cel mai puțin urmate.
Putine alte țări au introdus in invatamant principiul bacalaureatului de tip francez: Germania, Elvetia, Austria si Romania, de pildă. E drept, unele examene similare, care marcheaza sfarsitul liceului, mai exista si in Finlanda, Suedia, iar mai recent in Marea Britanie - asa-numitul examen de nivel A. In schimb, o tara care, deși a fost creata pe principii napoleoniene și e impregnată de cultură franceză cum e Belgia nu cunoaste bacalaureatul.
In Germania, bacalaureatul se numeste -tot cu un termen din latina medievala- Abitur, cuvant care desemna incheierea unui ciclu. In Elvetia, termenul nu e de "bacalaureat", ci de "maturitate federala", sau: examen de maturitate.
Adevaratul bacalaureat ramane insa cel din Franta, complex si de o solemnitate paralizanta. Este un examen care constituie o etapa esentiala in viata, care deschide calea universitatilor si care, daca nu e trecut, produce traumatisme si un sentiment de excluziune sociala. Exista chiar o miscare in Franta, sprijinita d
