Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gerard Butler s-a despărţit de Mădălina Ghenea

Publicat in Mediafax, vineri 14 iunie 2013 ·

Actorul scoţian Gerard Butler a confirmat într-un interviu recent faptul că este din nou un bărbat singur, întrucât s-a despărţit de fotomodelul român Mădălina Ghenea, după o relaţie care a durat puţin peste un an.

Întrebat de jurnaliştii de la site-ul german Filmreporter.de dacă este implicat în prezent într-o relaţie, starul scoţian a spus: "Nu în acest moment. Însă la un moment dat chiar vreau să îmi întemeiez o familie", informează femalefirst.co.uk.

Mădălina Ghenea şi Gerard Butler şi-au început relaţia în mai 2012, după ce fotomodelul român, în vârstă de 25 de ani, s-ar fi despărţit, potrivit presei internaţionale, de starul hollywoodian Leonardo DiCaprio. Ghenea şi Butler nu au mai fost văzuţi împreună din luna aprilie a acestui an, determinându-i pe jurnaliştii specializaţi în ştiri mondene să afirme că relaţia lor s-ar fi încheiat.

Mădălina Ghenea declarase anterior că se simte pregătită să îşi întemeieze o familie cu Gerard Butler, despre care a spus că a fost "prima iubire adevărată" din viaţa ei.

"Sunt pregătită să am copii chiar acum. Mi-am dorit întotdeauna să am o familie, cu mulţi copii şi animale de companie. Gerard este un bărbat minunat, care ştie să facă absolut tot şi sper că nu se va schimba niciodată", a declarat Mădălina Ghenea.

Înainte de relaţia cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler, în vârstă de 43 de ani, a avut relaţii cu câteva actriţe importante de la Hollywood, precum Jennifer Aniston, Jessica Biel, Reese Witherspoon şi Cameron Diaz.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul "Ballando con le stele", difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă, în 2011, în comedia italiană "I Soliti Idioti", în regia lui Enrico Lando.

De asemenea, în 2012, Mădălina Ghe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 51 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 30 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 21 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°