În fiecare zi, când soseşte acasă de la muncă, Daniel Dumitru Gherman (39 de ani), unul dintre minerii din Lupeni (Hunedoara), este îmbrăţişat de familie cu mult entuziasm, ca şi când s-ar fi reîntors dintr-o călătorie foarte lungă. De ce? Pentru că existenţa unui miner se împarte zilnic între viaţă şi moarte. Gherman a scăpat din trei accidente grave, iar familia trece acum prin mari emoţii ori de câte ori el întârzie mai mult de 10 minute. Toate acestea pentru un salariu de 2.800 de lei. O fi mult, o fi puţin? În fiecare zi, când soseşte acasă de la muncă, Daniel Dumitru Gherman (39 de ani), unul dintre minerii din Lupeni (Hunedoara), este îmbrăţişat de familie cu mult entuziasm, ca şi când s-ar fi reîntors dintr-o călătorie foarte lungă. De ce? Pentru că existenţa unui miner se împarte zilnic între viaţă şi moarte. Gherman a scăpat din trei accidente grave, iar familia trece acum prin mari emoţii ori de câte ori el întârzie mai mult de 10 minute. Toate acestea pentru un salariu de 2.800 de lei. O fi mult, o fi puţin?

Undeva, la marginea localităţii Lupeni, într-un bloc meschin, ridicat pe vremea comuniştilor - al cărui lift nu mai merge de peste 23 de ani, iar apa caldă este doar un vis -, locuieşte Daniel Dumitru Gherman, un miner care-şi câştigă pâinea scormonind după cărbune la sute de metri adâncime.

Omul a cărui viaţă curge exact ca a celorlalţi peste 5.100 de mineri care încă se bucură că mai au de lucru în Valea Jiului. În ziua documentării “l-am prins” în schimbul doi, adică trebuia să intre în galerii la ora 11.15 şi să stea acolo până la ora 18.00, timp în care, ca şef de schimb, urma să coordoneze lucrările în abatajul întunecat, scobit undeva la 300-350 de metri adâncime.

Cum mina e la o aruncătură de băţ de casă, Gherman merge pe jos până la serviciu, într-o plimbare în care îşi bucură fiecare por al pielii de raţia de aer care îi lipse