Miniştrii europeni ai comerţului se reunesc vineri la Luxemburg în încercarea de a se înţelege asupra mandatului care va fi acordat Comisiei Europene pentru începerea negocierilor cu Statele Unite privind un acord de liber-schimb, în contextul în care persistă neînţelegerile privind excluderea audiovizualului din discuţiile transatlantice. Ministrul francez pentru comerţ exterior Nicole Bricq a declarat joi că, prin dorinţa de a pune cultura pe masa negocierilor în vederea acordului de liber-schimb cu Washingtonul, Comisia Europeană s-a angajat într-un impas din care trebuie să iasă, deoarece Parisul nu şi-a schimbat părerea şi cere ca excepţia culturală, bazată de cote audiovizuale, să fie exclusă din viitoarele negocieri, scrie AFP. Vineri, “va exista un blocaj politic. Nu-mi imaginez că discuţiile privind un acord de o aşa importanţă vor fi angajate fără sprijinul Franţei”, a declarat Nicole Bricq. “Consider că mingea este în terenul Comisiei”, a adăugat ea. “Comisia s-a pus într-o situaţie dificilă, din care trebuie să iasă”, a atras atenţia ministrul francez. ‘Dacă nu excludem, de la început, cultura, există riscul ca serviciile culturale să devină (…) o monedă de schimb. Or, excepţia culturală nu se negociază’, a arătat Nicole Bricq. Franţa se teme că va fi afectată creaţia, difuzarea şi finanţarea filmelor europene, cu atât mai mult cu cât noile mijloace de difuzare sunt pe care să îşi facă apariţia (televiziune pe internet, video la cerere). Dacă Parlamentul European, miniştrii culturii din aproape 15 ţări şi numeroşi artişti de prestigiu, de la Costa-Gavras la Steven Spielberg, împărtăşesc această opinie, puţine capitale şi-au manifestat sprijinul, în mod clar, faţă de poziţia Parisului. Polonia, Italia, Belgia, România, Austria împărtăşesc preocupările Franţei, ‘dar nu toate aceste ţări sunt gata să afişeze aceeaşi hotărâre’, a spus Nicole Bricq,