Cel mai mare laser din lume. Proiectul tehnologic al laserului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) a fost lansat la Măgurele.
Proiectul este primul pas important pentru a lupta împotriva exodului creierelor, a afirmat, vineri, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, împreună cu premierul Victor Ponta. “Acest proiect va fi primul pas important pentru a lupta împotriva exodului creierelor. (…). Din multe motive este un proiect emblematic nu doar pentru România ci şi pentru Europa. Acelaşi lucru este valabil şi pentru faimosul pod, numit acum ‘Noua Europă’ care va lega nu doar două regiuni, aspect de altfel foarte important, ci va contribui în mod categoric la îmbunătăţirea reţelei de transport transeuropene”, a spus oficialul european, transmite Agerpres.
Comisarul a precizat că nu se află în România doar pentru a discuta despre provocări şi probleme, ci şi pentru a participa la două evenimente extraordinare, menţionând în acest sens inaugurarea proiectul tehnologic al laserului ELI-NP şi a podului de la Calafat-Vidin. “În ce priveşte proiectul ELI-NP, acesta are o mare importanţă nu doar pentru România, dar şi pentru Europa, în ansamblul ei. Tehnologia de acolo va putea fi utilă cercetătorilor din lumea întreagă”, a adăugat Johannes Hahn.
El a arătat că proiectul de la Măgurele este primul de o asemenea anvergură pentru acest tip de infrastructură ce va fi realizat în noile state membre ale Uniunii şi a punctat faptul că UE contribuie cu fonduri structurale de aproximativ 260 de milioane de euro.
Johannes Hahn a remarcat că este pentru prima dată când fondurile structurale vor finanţa infrastructura în domeniul ştiinţific, reamintind în acest context că a fost ministru pentru ştiinţă şi tehnologie.
Premierul Victor Ponta, prezent la la