De-a lungul seriei sale impresionante de la Roland Garros, unde i-a scos pe rând pe Tomas Berdych și pe Ernests Gulbis, înainte de a ceda, după 2-0 la seturi și mingi de meci cu Tommy Robredo, despre Gael Monfils s-au spus multe lucruri frumoase. Cea mai îmbucurătoare dintre concluzii a fost cea potrivit căreia Gael dă semne de maturizare. Că se prostește mai puțin pe teren. Că nu se mai bate cu pumnii în piept. Că nu mai încearcă trick-shot-uri pe care și Bahrami ar fi invidios. Una peste alta, că arată mai concentrat. Așa a fost, însă minunea nu pare să fi ținut mult.
Venit la Halle după experiența începută atât de frumos și terminată atât de frustrant la Paris, Gael și-a reluat vechiurile obiceiuri cu care obișnuiește să ne lase muți de uimire și în căutare de explicații. Întâi, a anunțat că și-a retras cererea de wild-card la Wimbledon, explicând că preferă să sară peste al treilea Slam al anului, din “motive personale”, pe care nu le-a detaliat. Dar asta nu l-a împiedicat să continue la Halle, deși, din perspectiva multora, ar fi fost mai logic să facă fix invers. Fizic a părut foarte ok, deci varianta retragerii din motive fizice pică. Psihic, a părut iarăși ok (mai ales în ultimul meci), deși a dat o serie de tweet-uri enigmatice în ultimele zile. Mai rămâne doar varianta în care francezul are probleme mai importante de rezolvat în aceeași perioadă în care se desfășoară și Wimbledon, oricât de ciudat ar suna asta. Dar e Monfils cel despre care vorbim, așa că ar trebui să știm deja la ce să ne așteptăm.
Revenind la turneul de la Halle: după ce i-a eliminat pe Raonic și pe Hernych în două meciuri foarte solide, Gael l-a întâlnit azi, în sferturi, pe Tommy Haas, o altă poveste frumoasă de la Roland Garros. A fost o partidă în care atitudinea lui Monf ar fi trebuit să lase pe oricine cu gura căscată: a părut mereu distrat, foarte relaxat, ca și c
