După cum aţi observat, avem o mare problemă cu cratima. Practic, dacă n-o foloseşti când trebuie, nu exişti. Cel puţin în ochii celor care au senzaţia că ştiu unde se pune. Şi, pe fondul ăsta, apar tot felul de conflicte şi de jigniri, care macină din interior societatea românească. Aşa că, m-am gândit, împreună cu nişte cetăţeni serioşi, dacă n-ar fi mai bine s-o scoatem definitiv din cărţile de gramatică şi să scriem ceva mai legat.
Data trecută, am demarat un proiect nou, care are ca scop final desfiinţarea cratimei. Chiar aş vrea să profit şi de revizuirea Constituţiei, despre care se vorbeşte în aceste zile. Poate că ar bine să se precizeze, într-un paragraf special, că este interzisă folosirea cratimei.
În primul episod, am reuşit să adun câţiva adepţi serioşi, dispuşi să susţină iniţiativa. Culmea e că cei mai înfocaţi susţinători sunt cei care folosesc cratima, dar, pentru că nu urmează nişte reguli clare atunci când o pun, sunt făcuţi proşti. Probabil că şi-au pierdut încrederea în ei şi nu mai vor s-o folosească deloc. Evident că sunt susţinut şi de cei care n-au folosit-o niciodată şi care sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o sectă ciudată. V-am spus că nu am încă echipa completă, aşa că vă invit să cunoaşteţi un cuplu (cel din fotografie, ca să nu credeţi că mi-am pus rudele să mă susţină), care va conduce mişcarea împotriva cratimei.
Interviu cu echipa de conducere
Nu credeţi că ar fi mai bine să se simplifice gramatica, pentru că aţi văzut câte greşeli se fac? Şi mă gândesc la cratimă.
El (bucuros): Aoleu, da, ar fi foarte bine să mai scăpăm de toate regulile astea şi nu mă gândesc la mine, ci la copiii ăştia din ziua de azi, care şi aşa au atâtea pe cap. Sunt cerinţe mari la şcoală şi e bine ca, măcar din punctul ăsta de vedere, să fie mai simplu.
Ea (uşor confuză): Cred că ar fi bine să se simplifice, pentru că e