Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unda verde la distractia de la strand

Publicat in Arad Online, vineri 14 iunie 2013 ·

Scris de Adriana Barbu - Cele două tobogane noi de la ștrand au fost inaugurate vineri în prezenţa primarului şi a unor consilieri locali.

Arad. A venit şi rândul lor. A toboganelor noi de la ştrand care au fost inaugurate vineri, la ora 11.00, de către edilul local, Gheorghe Falcă, alături de consilierii Geanina Pistru şi Ovidiu Moşneag. Câţiva tineri prezenţi la ştrand au testat cele două noi tobogane şi s-au declarat extrem de mulţumiţi de noile investiţii de la baza de agrement. Mai mult, primarul Aradului a fost de părere că investiţia îşi va dovedi oportunitatea chiar în week-end, în condiţiile în care afară vor fi temperaturi de vară, iar arădenii vor lua cu asalt ştrandul. Şi cum folosirea tobaganelor e gratuită, îngrămădeala va fi literă de lege în zona bazinelor mari.

Sistemul de protecţie şi securitate a fost asigurat, salvamarii sunt pregătiţi pentru arădenii care nu sunt încă familiaizaţi cu astfel de surse de distracţie, aşa că nu mai rămâne decât ca arădenii să testeze noua ofertă de la ştrand. Pentru cei care se arată încă de pe acum mulţumiţi de tobogane, le spunem că edilul a anunţat că în 2015 numărul acestora va fi dublat.Şase togonane în 2015

„Inaugurăm acum două tipuri de tobogane pentru copii. Pe această plaformă este pregătit şi un al treilea circuit, lucru pe care dorim să-l realizăm anul viitor. Şi tot pe aceeaşi linie este proiectată o altă platformă care să aibă trei ieşiri, astfel încât, în 2015, Aradul să aibă şase piste de tobogane de diferite tipuri, făcând astfel mult mai atractivă activitatea de pe ştrand”, a punctat vineri edilul local.

Gheorghe Falcă a mai precizat că „investiţia a costat 440 de mii de lei noi şi credem că eficienţa ei va fi văzută foarte rapid, în următoarele săptămâni. De aceea, profitând de timpul frumos de astăzi, de mâine şi de poimâine, o să vedem o activitatea foarte intensă în zona bazin

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 38 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 46 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 9 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 51 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°