Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, consideră ca fiind ”deplasate şi aberante” declaraţiile din ultima vreme ale liderilor maghiari, care ameninţă cu mişcări de stradă, în semn de protest faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern.
Duşa este de părere că nu este normal să se facă astfel de afirmaţii, pe care le-a catalogat ca fiind ‘grave’, în condiţiile în care proiectul privind regionalizarea nu este finalizat iar discuţiile cu administraţiile locale şi cu specialiştii în domeniu sunt în plină desfăşurare. Mircea Duşa a afirmat, vineri, într-o declaraţie de presă, că regionalizarea trebuie să ţină cont de criterii importante, cum ar fi cele economice şi sociale şi nu trebuie să se facă pe criterii etnice.
‘Este o aberaţie să faci asemenea afirmaţii şi (…) mi se pare deplasat să faci asemenea declaraţii. (…) De altfel, eu am afirmat-o şi o să o reafirm (…), că mă voi opune cu toată puterea regionalizării pe criterii etnice. Eu cred că în România minoritarii, fie că sunt maghiari, fie alte minorităţi, în conformitate cu Directivele europene şi cu legislaţia europeană, au asigurate toate drepturile, eu consider – cel puţin fiind de aici, din judeţul Harghita – că românii şi maghiarii aici trăiesc în bună pace şi înţelegere şi nu cred că liderii lor trebuie să facă asemenea afirmaţii’, a declarat Mircea Duşa.
El a punctat faptul că acest discurs, ‘cu teorii autonomiste’ al liderilor maghiari, este întâlnit, de obicei, în timpul campaniilor electorale, transmite Agerpres.
‘Sigur, urmează alegerile pentru Parlamentul european anul viitor, dar nu cred că acestea sunt subiecte de dezbateri în campania electorală pentru europarlamentare. (…) Iar regionalizarea se va face pe criterii obiective, care să ducă la dezvoltarea tuturor zonelor ţării şi la crearea condiţiilor ca românii şi maghiarii, bineînţeles, să trăiască decent’, a spus