Bugetele pe luna mai – sub spectrul pierderilor din mediul de afaceri şi bănci
Impozitul pe profit colectat de fisc în luna mai a acestui an a scăzut cu 26,2% (indice nominal) faţă de aceeaşi lună a anului 2012, fenomen care creşte distanţa dintre contribuţiile companiilor şi cele ale salariaţilor la bugetul de stat, arată cursdeguvernare.ro. Astfel, ANAF a încasat – potrivit cifrelor făcute public de instituţie – 334,6 milioane de lei în luna mai 2013, cu 118 milioane de lei mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. Potrivit unei menţiuni făcute de ANAF, circa un sfert din scăderea încasărilor la impozitarea profitului provine din bănci, care au raportat pierderi pe primele luni din 2013. Scăderi consistente de încasare (11,1%) s-au înregistrat şi la accize, deşi acestea au crescut, potrivit calendarului convenit cu UE. Astfel, pe accize s-au încasat 1,697 miliarde de lei, cu circa 200 de milioane de lei mai puţin decât în luna mai 2012. Explicaţia autorităţilor este că scăderea provine îndeosebi de la tutun, unde sumele declarate/plătite de marii producători ar fi fost mai mici din cauza măsurilor acestora de creştere a stocurilor.
Bugetele pe luna mai – sub spectrul pierderilor din mediul de afaceri şi bănci
Impozitul pe profit colectat de fisc în luna mai a acestui an a scăzut cu 26,2% (indice nominal) faţă de aceeaşi lună a anului 2012, fenomen care creşte distanţa dintre contribuţiile companiilor şi cele ale salariaţilor la bugetul de stat, arată cursdeguvernare.ro. Astfel, ANAF a încasat – potrivit cifrelor făcute public de instituţie – 334,6 milioane de lei în luna mai 2013, cu 118 milioane de lei mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. Potrivit unei menţiuni făcute de ANAF, circa un sfert din scăderea încasărilor la impozitarea profitului provine din bănci, care au raportat pierderi pe primele luni din 2013. S