„Ani de zile m-a urmărit ideea că trebuie să scriu acest roman. Despre holocaust şi ororile acelei perioade există nenumărate cărţi. Reintegrarea supravieţuitorilor în societatea din care au fost alungaţi, ostracizaţi, condamnaţi la moarte, de fapt o problemă la fel de majoră, a fost abordată mult mai puţin în literatura actuală“. Această profesie de credinţă o face dna dr. Madeleine Davidsohn pe coperta celei mai recente dintre cărţile dsale, Învaţă-mă să trăiesc (apărută, nu demult, la Editura „Vremea“). Şi este de înţeles această presantă dorinţă a talentatei reprezentante a medicilor scriitori de limba română din Haifa (Israel). Personal, ea nu a fost victima holocaustului, dar părinţii i-au dat viaţă la relativ puţin timp după ce s-au reîntors din lagărul în care fuseseră deportaţi de autorităţile antonesciene. Din copilărie, deci, i-au devenit cunoscute ecourile sumbre în care reverberau amintirile terifiantei atmosfere a lagărelor de concentrare unde au suferit rudele sale, în care persecuţiile de tot felul, foamea, gerul, bolile, mizeria, bătăile, gemetele muribunzilor făceau parte din cotidian. Personajul central al acestui al patrulea roman publicat de dr. Madeleine Davidsohn este Aron Sigler, unul din numeroşii deportaţi în Transnistria, pe care îl cunoaştem de îndată ce porţile lagărului se deschid, iar ordinea militară de acolo dispare, în urma înfrângerilor suferite de trupele fasciste pe frontul din Răsărit, a retragerii acestora din faţa armatei ruse. Aron ajunsese în lagăr împreună cu soţia sa Marta, cu fiul lor şi cu mama sa. Acum ieşea pe poarta lagărului doar cu soţia, ceilalţi doi dormindu-şi somnul de veci în groapa comună de la marginea lagărului. Dar nici Marta nu rezistă drumului spre casă: „zece zile de februarie cu ger crâncen prin câmpurile ruseşti au fost prea multe pentru ea“. După una din nopţile geroase dormite sub cerul li