Luna iulie e una ciudată pentru învățămînt. Cine citește în luna asta presa nu prea mai știe ce să creadă. Pe de o parte, rezultate dezamăgitoare la bacalaureat, pe de altă parte, premii peste premii la olimpiade. Anul acesta, s-ar putea să fie un pic mai bine: cu ultima găselniță ministerială, subiecte diferențiate, vom avea o rată mai mare de promovare la bac și tot românul va fi mulțumit, facultățile vor avea mai mulți candidați, poate se face loc și de facultăți noi – lac să fie...
Nu e nimic rău în a avea subiecte diferențiate dacă, în consecință, și diplomele ar fi diferențiate, ca să nu deschidă toate aceleași porți. E micul amănunt pe care doamna Andronescu, în dragostea ei mare pentru copii, îl uită. Nu-i nimic, facultățile vor continua să fie o soluție la o problemă socială, și nu instituții care oferă educație superioară de calitate – cursurile trebuie să se adapteze studenților. Oricum, pare că spre asta ne îndreptăm. Olimpicii, la matematică, fizică, chimie, biologie, cu care ne mîndrim an de an, nu sînt atît produsul școlii românești, cît al minților lor mult peste medie și al devotamentului cîtorva profesori care-i pregătesc în afara sistemului. Și, majoritatea, aleg universități străine, nu românești. Știu ei ce știu. Așa cum știu și politicienii și oamenii bogați care tot „afară“ își trimit copiii la studii și care se operează la Viena, nu la Colentina.
Chiar așa fiind, e greu de înțeles de ce nu face ministerul nimic pentru a păstra, atît cît se poate, insulele de normalitate – despre excelență începe să fie greu de vorbit –, formele și instituțiile care funcționau bine sau încă funcționează.
Cei de peste 50 de ani își mai aduc, poate, aminte de sistemul claselor speciale de matematică, de chimie și fizică. Înființate prin 1967, sub ministeriatul lui Ștefan Bălan, erau organizate în cele mai bune licee din orașele
