Zeci de românce au ajuns în ultimii ani în Afganistan cu misiunea de a le convinge pe mamele afgane să-şi trimită copiii, şi în special fetele, la şcoală. Emilia Biolan şi Ana Maria Tamaş sunt două dintre ele.

Emilia Biolan este o femeie micuţă, de nici 45 de kilograme, a cărei aparenţă de fragilitate refuză, parcă, să se scuture, chiar şi după ce afli că a fost nu o dată, ci de două ori în Afganistan. Nici părul blond şi nici privirea blajină nu o ajută prea mult să arate a soldat.

În schimb, rămâi fără să vrei impresionat când o auzi cum povesteşte, fără să dea prea multă importanţă, că la un moment dat te obişnuieşti să cari echipamentul de 17 kilograme: puşca, vesta antiglonţ, muniţia, casca de protecţie a soldatului aflat într-un „teatru de operaţiuni“, cum se numeşte în limbaj milităresc regiunea Zabul, din sudul Afganistanului.

La cei 31 de ani ai săi, Emilia Biolan (din Roşiorii de Vede) este un foarte experimentat sergent major. După facultate, în 2009, a intrat în Batalionul de Cooperare Civil-Militară „pe filiera indirectă“ cum spune ea, adică prin concurs, la subofiţeri.

Proiectul „Female Engagement Team“ (FET) era atunci doar la stadiul de idee, bazele lui au fost puse în 2011, când Emilia, la fel ca alte zeci de românce, a primit autorizaţia să plece în „teatrul de operaţiuni“.

„Ce-i trebuie unei fete să meargă la şcoală?“

„Am fost destul de sceptici la început: nu ştiam în ce măsură vom reuşi să ne îndeplinim atribuţiile, mai ales că femeile din Afganistan au un cu totul alt rol în societate decât cele europene. Dar ne-am zbătut şi am reuşit să facem ceva, am început cu şcolile de fete“, povesteşte Emilia, pe care am întâlnit-o într-o unitate militară de la marginea Bucureştiului. „Rolul diferit“ pe care îl are femeia în Afganistan înseamnă de fapt că femeile nu pot ieşi neînsoţite pe stradă. „Nici la piaţă nu merg,