Premierul Victor Ponta şi-a exprimat încrederea, vineri, că europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, numit recent la şefia CNAS, are capacitatea de a eficientiza instituţia, afirmând că aceasta este principala sarcină trasată.
"Am considerat că e un om care cunoaşte foarte bine sistemul. A stat în ultimii ani la Bruxelles şi de multe ori, în Parlamentul European, s-a ocupat de aceste probleme. E un om tânăr. E şi medic şi jurist şi, sincer să fiu, cred că are capacitatea de a reforma Casa Naţională şi de a o face să funcţioneze cât mai bine", a declarat şeful Executivului, potrivit Agerpres.
Premierul Victor Ponta a anunţat joi că îl va propune în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, după ce Doru Bădescu şi-a prezentat demisia din acest post, în urma scandalului privind numirea lui Lucian Duţă în CA al CNAS din partea Administraţiei Prezidenţiale.
Decizia privind eliberarea din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a lui Doru Bădescu a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Cristian Buşoi a declarat că va solicita un audit intern, după care, împreună cu şeful Executivului şi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va stabili priorităţile mandatului.
Lucian Duţă revine în fruntea Casei Naţionale de Sănătate, după ce a fost propulsat din nou în conducerea CNAS de preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Duţă pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţie pe care a condus-o până în mai 2012, atunci când a demisionat. Duţă a plecat de la şefia Casei în plin scandal al lipsei citostaticelor.
Conducerea Casei Naţional