Întâlnirea dintre clanurile Corduneanu şi Băcăoanu s-a lăsat cu scandal mare.
Membrii celor două grupări s-au întâlnit vineri seara într-un local de fiţe din zona Palas, iar de aici situaţia a degenerat într-un scandal în toată regula. În jurul orelor 20.00, poliţiştii de la Secţia 3 de Poliţie au intervenit în zonă, însă până la sosirea oamenilor legii, majoritatea membrilor s-au retras, conflictul a durat mai puţin de un minut, provocând doar pagube materiale.
”Au dat cu spray lacrimogen şi au spart câteva scrumiere şi partea din sticlă de la două mese. A fost scandal mare, cu ameninţări şi înjurături. Cred că aveau şi cuţite. Nu ştiu de la ce s-au luat, probabil au ei ceva de împărţit”, a spus un tânăr care se află în bar în momentul producerii conflictului.
Poliţiştii au reţinut trei persoane din rândul celor implicaţi în conflict, restul reuşind să se facă dispăruţi până la aparţia echipelor de intervenţie.
”La ora 19.40 am fost anunţaţi prin 112 despre faptul că în incinta unui local din municipiul Iaşi a avut loc o altercaţie. Organele de poliţie s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, aplanând conflictul. În cauză s-a încheiat dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Cercetările continuă”, a precizat subinspector Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. Carmen STANCIU
Întâlnirea dintre clanurile Corduneanu şi Băcăoanu s-a lăsat cu scandal mare.
Membrii celor două grupări s-au întâlnit vineri seara într-un local de fiţe din zona Palas, iar de aici situaţia a degenerat într-un scandal în toată regula. În jurul orelor 20.00, poliţiştii de la Secţia 3 de Poliţie au intervenit în zonă, însă până la sosirea oamenilor legii, majoritatea membrilor s-au retras, conflictul a durat mai puţin de un minut, provocând doar pagube m